Zilele Literaturii Romane, Editia a II-a

Zilele Literaturii Române / Ediţia a II-a

Perioada: 18–20 Mai 2011

În perioada 18-20 mai 2011 la Chişinău şi Bălţi va avea loc a doua ediţie a Zilelor Literaturii Române. Trei zile în care cititorii vor avea ocazia să se întîlnească cu importanţi scriitori din Republica Moldova şi România.

Evenimentul va cuprinde conferinţe, lecturi publice, dezbateri şi spectacole la care vor participa: Emil Brumaru, Val Butnaru, Constantin Cheianu, Mihai Fusu, Bogdan Georgescu, Radu Pavel Gheo, Ion Mureşan, Alina Nelega, Nicolae Popa, Arcadie Suceveanu, Maria Şleahtiţchi, Cristian Teodorescu, Ion Vianu. Invitat special: Victor Rebengiuc.

 

Este foarte important să creăm un centru de cercetare a literaturilor de tipul acesta, pentru că am constatat că există asemănări, există deosebiri şi că există un teren formidabil pentru o cercetare la nivel academic… Zilele Literaturii Române este unul dintre cele mai semnificative şi bine organizate evenimente la care am participat în ultima vreme, iar Basarabia a fost o adevărată revelaţie pentru mine.”

Eugen Negrici (participant 2010)

 

Cel mai mare cîștig al primei ediții a Festivalului Zilele Literaturii Române la Chișinău este că tocmai spulberă asemenea percepții deformate și parazitare care sînt ca niște pietre în casă. Dar și instituie o urgență de a ne cunoaște mai bine și de a face lecturi critice comparate, pe perioade istorice bine delimitate. Doar după ce critici și istorici literari importanți din România se vor familiariza cu literatura scriitorilor moldoveni va dispărea și această prejudecată și tot mai mulți cititori și scriitori îi vor da dreptate lui Eugen Negrici care a avut o revelație în timpul festivalului, că unele dintre cele mai mari opere literare pe care la va da în viitor literatura română vor veni anume din Chișinău.”

Dumitru Crudu (participant 2010)

Prin acest proiect ce reuneşte scriitori `de pe ambele maluri` ne propunem să facem un prim pas spre încetarea reproducerii ignoranţei şi necunoaşterii reciproce. La aceast eveniment vom încerca să răspundem la cîteva întrebări simple: de ce ne cunoaştem atît de puţin? Ce s-a întîmplat şi ce se întîmplă cu noi , cu poezia şi literatura noastră? Cîteva zile la rînd, importanţi scriitori de limbă română, din ambele ţări, vor citi pentru publicul larg fragmente din cărţile lor, vor discuta şi vor încerca să ofere soluţii pentru o mai bună înţelegere a fiecăruia dintre noi.”

Vasile Ernu (coordonatorul proiectului)

Zilele Literaturii Române

Ediţia a II-a

Perioada: 18–20 Mai 2011

Miercuri, 18 Mai / Bălţi

Ora 11.00 Conferinţă: Ion Vianu – Memorialistica văzută de un memorialist Locul: Universitatea de Stat „A. Russo“ din oraşul Bălţi, Sala de conferinţe, bloc 1, Str. Puşkin nr. 38

Ora 14.30 Lecturi & dezbateri: Îngeri și alcool

Invitaţi: Emil Brumaru, Ion Mureşan, Arcadie Suceveanu, Maria Șleahtițchi

Locul: Universitatea de Stat „A. Russo“ din oraşul Bălţi, Sala de conferinţe, bloc 1, Str. Puşkin nr. 38

Moderatori: Vasile Ernu & Emilian Galaicu-Păun

Joi, 19 Mai / Chişinău

Ora 11.00Lectură & întîlnire: Liceele „Gh. Asachi“, „I. Creangă“

Ora 17.00 Lectură & întîlnire: Emil Brumaru, Ion Mureşan

Locul: Librăria din Centru, Bd. Ştefan cel Mare nr. 126

 

Ora 19.00 Lecturi & dezbateri: Proza nouă: spectacolul vieţii ori spectacolul textului?

Locul: Kira’s Club (Teatru „Luceafărul“), Str. Veronica Micle nr. 7

Invitaţi: Val Butnaru, Radu Pavel Gheo, Nicolae Popa, Cristian Teodorescu

Moderator: Mircea V. Ciobanu

Ora 21.00 Teatru: Victor Rebengiuc – Legenda Marelui Inchizitor / Spectacol-lectură după Fraţii Karamazov de F. M. Dostoievski Locul: Teatrul Municipal „Satiricus I. L. Caragiale“, Str. Mihai Eminescu nr. 55

 

Vineri 20 Mai / Chişinău

Ora 11.00 Conferinţă: Ion Vianu – Povești exact așa cum s-au întîmplat Locul: Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Istorie şi Filosofie, blocul central, aula 511, Str. Mateevici nr. 60

 

Ora 17.00 Lectură & întîlnire: Cristian Teodorescu – Medgidia, oraşul de apoi (Premiul pentru Proză al USR 2009), Ion Vianu – Amor intellectualis (Cartea anului 2010)

Locul: Librăria din Centru, Bd. Ştefan cel Mare nr. 126

 

Ora 19.00 Lecturi & dezbateri: Profesia: autor dramatic. 4 experienţe

Locul: Kira’s Club (Teatru „Luceafărul“), Str. Veronica Micle nr. 7

Invitaţi: Constantin Cheianu, Mihai Fusu, Bogdan Georgescu, Alina Nelega

Moderator: Andreea Dumitru

Ora 21.00Spectacol muzical: RASSM – Poezia avangardist-proletcultistă transnistreană din perioada interbelică, cu Mihai Fusu şi Dorel Burlacu (Trigon)

Locul: Kira’s Club (Teatru „Luceafărul“), Str. Veronica Micle nr. 7

Organizatori: Institutul Cultural Român, Centrul Naţional al Cărţii

Co-organizatori: Institutul Cultural Român Chişinău, Primăria Municipiului Chişinău, Editura Cartier, Librăriile Cartier, Revista Punkt

Parteneri: Teatrul Municipal „Satiricus I. L. Caragiale“, Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universităţii de Stat din Moldova, Universitatea de Stat „A. Russo“ din oraşul Bălţi, Centrul de Studiere al Totalitarismului, Kira’s Club

Parteneri media: Contrafort, Radio Europa Liberă, Ziarul de Gardă, Jurnalul de Chişinău, Timpul, Unimedia

AFIȘ PDF


 

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.