Alo, mai merg trenuri spre Siberia?

Oleg Voronin, ditamai fecior de prezident, și-a tras barieră și semafor la stradă, să nu-l deranjeze zgomotul de mașini. Vrea liniște și confort.

O ONG-istă care-i sâmbăta luptătoare avană cu discriminarea, iar lunea n-ar avea nimic împotrivă dacă poliția ar scoate cerșetorii din spațiul public pentru că ”vai, dar mă stresează cerșetorii când vin la terasă/restaurant să-mi ceară ruble, of, da-i aiurea că dorm la intrarea în blocul meu, că eu mă simt în nesiguranță, că ei emană miros urât, aoleu, da dacă vrem turiști în oraș și-n țară atunci trebuie să-i alungăm la mama dracului (nahren s pliaja pare o direcție potrivită), poliția să-i numere și izgonească, să nu se simtă relaxați…”, vrea și ea liniște și tihnă pe strada ei. Și frumusețe, cât p-aci să uit, c-așai moldoveanul, se topește după frumos.

Hai și în fine sictireala asta de știre cu niște moldoveni noi îmbogățiți, în retuji cu pete și cofte ce se opun construcției unui centru pentru copiii cu dizabilități pe un teren din vecinătate pentru că, citez din prostia infinită: ”Ei o să circule pe aici cu cărucioarele, iar când îi vor aduce cu maşinile se va bloca drumul. Noi n-o să putem veni acasă, vom fi deranjaţi şi ne vom enerva. Îi tare dureros pentru noi, cum dă voie statul să se construiască așa prostii. Aista-i sector de locuitori. Se mai găsește loc în țara asta. Am auzit că-i centru privat, dar dacă-i privat noi știm de unde vine banul.” Aferim, mătușică, după ce că nu dai o rublă pentru cei mai puțin norocoși decât tine și aștepți să vină un britanic să aibă grijă de invalizii tăi, acum te mai faci și ”etică”, vorba vine…

În imagine locul cu case ”vechi” unde urma să fie construit centrul. Sursa imagine: Articolul despre moldoveni din ziarul cu pricina.

Altă păpușă, mai educată în ale limbii, dar la fel de intolerantă: ”Va fi dureros pentru copiii noştri sănătoşi să-i aibă în preajmă, dar şi pentru ei, deoarcece vor simţi că nu-s doriţi aici. Anume pentru că sunt altfel decât noi“. Așa-i mămaie, dacă te-a ajutat neDomnul și-ai fătat un copil sănătos, restul care n-au avut ”norocul” ăsta să meargă în câmp cu odraslele lor, să fugă din sat/oraș să nu care cumva să vă sperie progenitura...

O iubitoare a frumosului și tihnei…Sursa imagine: Articolul despre moldoveni din ziarul cu pricina.

Puțin socialism real am avut noi, prea puțin. Pot zice, aproape deloc. Ar mai fi fost nevoie de vreo 50 de ani de viața în kolhoz și fabrică. Fără bani, și pe gratis, umăr la umăr, cot la cot, să sorbim unul din sudoarea celuilalt. Fără apă, încât să bem ca prizonierii unul din urina altuia, să facem femeile și bărbații proprietate comună. Utopia ”republicană” a lui Platon ar fi mers de minune ca terapie colectivă.

Așa ca să dispară din neadâncurile sufletului orice urmă de gândire de mic-burghez cu casă, mașină și ogradă…

Alo, mai merg trenuri spre Siberia?

12 thoughts on “Alo, mai merg trenuri spre Siberia?”

  1. Vitalie, vezi ca nu ai indicat sursa imaginilor. (adevar.ro/md). Si e cumplit de trist ce se intimpla. Vad ca ti-a prins bine link-ul de la comentariile Scufitei:) Al treilea articol despre discriminare in ultimele 2 zile.

    Reply
  2. Se pare ca cretinul acesta (autorul) a fumat ceva tare de tot! Vitalash, societatea tare-ti va fi recunoscatoare daca te-ai interna la psihiatrie, sa-ti aranjeze cineva de acolo ideile in cap. Se pare draga, ca suferi de o schizofrenie latenta… Pe timpuri, pacientilor al de tine medicina le aplica tratament cu electricitate. Incearca si tu, poate te ajuta…

    Reply
  3. Nati4ko, daca mergi spre imagine si dai show image link sau macar copy and paste image link o sa vezi ca imaginile-s de pe site-ul adevarului…nu le-am facut upload la mine doar am facut link spre ele si gata…link-ul trimite direct spre sursa de unde au fost luate…si cred ca-i ok asa…
    DirtyHarry, am si baut si-s lepros inca capac la toate…

    Reply
  4. o mica si necesara precizare intermediara. un prieten istoric mi-a atras atentia asupra oportunitatii utilizarii metaforei cu Siberia…cica e exagerata…
    eu as fi considerat la fel, dar totusi Siberia e doar o metafora si nu trebuie luata literal: n-am nici puteri nici chef sa trimit pe cineva in Siberia…insii trebuie re-educati si rusinati, dar aratatul din deget, vai ce intoleranti sunteti, uneori trebuie re-formulat mai dur…ca sa inteleaga ca-i buba si prostie…
    intelesul expresiei “trenuri spre Siberia” mai trebuie disociat de referintelespre deportarile din 1949…In acel caz oamenii care au fost deportati nu erau nici banditi, nici hoti, nici criminali in vre-un sens al cuvantului ci victime ale unor decizii criminale ale autoritatilor sovietice…
    asa incat trenuri spre Siberia se refera la intelesul expresiei din perioada pre-sovietica si din cea sovietica tarzie – trenuri spre Siberia inseamna trenuri spre undeva foarte departe si izolat de lume, ca-s oameni ce au comportament rusinos care n-ar trebui sa se raspandeasca…sper ca am fost cat se poate de clar.

    Reply
  5. TRIST, DAR ADEVARAT TRAIM ALATUREA DE ANIMALE SI NE FACEM SI NOI INCET CA SI ELE – ANIMALE ALE SOCIETATII!!!

    Ne laudam ca suntem generosi dar autorul a exemplificat foarte bine in ce fel suntem generosi – la scuipat!!

    Reply

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.