autmobilistice

Cercul vicios al dependenței de mașină – fără automobil e rău uneori. Cu el, și mai rău.

Colegii mei întârzie la lecții. Majoritatea. Pentru că au automobile. Pe care și le-au procurat pentru a ajunge mai repede la universitate…

Unul: ”Luni e zi liniștită, unica pe durata căreia se circulă bine pe campus. Dar eu n-am lecții. Marțile universitatea organizează de obicei tururi și vizite pentru eventualii viitori studenți. Asta înseamnă oameni noi, care nu cunosc regiunea și umblă buimăciți pe străzi (cu mașina) dintr-o parte în alta, întrebând de direcții. Și circulă pe contrasens. Miercurile-s zile de meci. Echipa de baschet a universității joacă în divizia universitară. 8000 de spectatori. 6000 de automobile cel puțin. Îngrămădite peste tot, înghesuite între copaci, țipete la parcare, ambuteiaj, lumini, claxoane, pietoni. 2 ore minim în trafic…Joile-s aproximativ ok. Vineri se organizează concerte.  Câteva mii de mașini în ospeție. 2 ore minim până ieși din campus.”

Eu n-am automobil. Trăiesc alături de campus. Și folosesc transportul public. Ce are un traseu special, în afara ambuteiajelor. Adițional, e pe gratis și oprește la toate magazinele de care am nevoie: 2 alimentare, unul coreean pentru legume, unul italian pentru pâine și ouă, altul pentru haine.

Alex, un coleg rus, vine cu bicicleta. A închiriat o cameră departe de universitate și acum se chinuie. Afară plouă vântos, rece cum doar decembrie poate fi, iar el urcă la volan încotoșmănat în combinezon, cu șapca trasă pe cap și mp3 playerul în urechi. Dar tot nu suferă de ambuteiaje. Zice că se mută la iarnă. Mai aproape. Dar nu-și ia mașină.

Cercul vicios al dependenței de mașină – fără automobil e rău uneori. Cu el, și mai rău.

1 thought on “autmobilistice”

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.