Bune. De pe net.
Ivaylo Ditchev și Tomas Kavaliauskas în Eurozine despre granițe, identitate, Balcani, teritoriu etc.
Reținut :
Trăim într-o lume în care teritoriile reprezintă mai degrabă o povară decât un atu (cu excepția teritoriilor bogate în resurse, desigur). Dacă Șanghai ar putea să scape de China, sau Londra de partea rurală a Marii Britanii, ele ar face-o negrșit. Ar fi un dezastru, atât pentru Bulgaria cât și pentru România ca ele să primească înapoi (dacă pot să zic ”înapoi”) Macedonia sau respectiv, Moldova. Vor fi probabil revolte politice, probabil manifestații, prețul economic va fi imens, eforturile de integrare – masive, și tot așa.
Fantasma teritorială are doar valoare simbolică. Mai degrabă aș spune că oberv o tendință contrarie – disoluția solidarității teritoriale și redistributive în cadrul statelor înseși – un fel de feudalizare, ca să-i zic așa. Bogații doreau să scape de săraci în Iugoslavia și Cehoslovacia. Acum asta se întâmplă în Belgia. Conflictul între bogata municipalitate a Sofiei și restul țării e iar un exemplu…
E un fel de retorică ce n-a lipsit după campania electorală când cică restul țării ar fi făcut o alegere proastă. Asta dacă uităm că aproape 1/3 din voturile ”rele” (eufemism care recuperează o parte din gunoiul retoric al situației) au venit din Chișinău.
E un fel de retorică ce nu lipsește și din discursurile ”tehnice”. Mi-a fost dat să-l aud într-o conversație privată cu un economist moldovean aflat cu treabă în Washington. Cineva care se plângea că restul țării nu contribuie cu nimic la economia republicană și că n-ar fi decât o povară pentru capitală (parțial are dreptate – de când logica globală a economiei ”libere” a ajuns și după Prut, agricultorii locali s-au pomenit după prag. Roșiile turcești și cartofii din Polonia sau Belarus nu doar că au construit o nouă situație de piață, ci și una socială. Că, dacă satul nu asigură orașul cu legume, fructe și carne, cine mai are nevoie de el? Marea funcție a complexului agricol tradițional – de a furniza produse agricole orașului – e îndeplinită cu succes de producătorii turci, polonezi sau ecuadorieni. Uneori cu subsidii importante de la stat. Statul lor, am în vedere. După, Chișinăul a fost integrat în alte rețele și piețe. Regionale, europene, mondiale. Bănci, servicii, internet, aeroport. Restul țării n-a fost legat cu nimic, decât cu propria soartă.)