Timpul, zice Valerii Pisighin în ”Cronicile atemporalității, ori Hronicul vremurilor fără vreme” (rus. Валерий Писигин, Хроники безвременья: M.,1995) e o stare când lucrurile au o logică străjuită de anumite potențialități. Logică care favorizează unele lucruri să se întâmple. Și în același timp exclude probabilitatea altora. Lumea timpului e o lume ordonată. Așa era socialismul sovietic. Pentru că avea ordine. Pentru că crea condiții relativ clare de posibilitate pentru niște lucruri: egalitate, proprietate de stat, economie centralizată, asistență forțată din partea statului, teroare de stat. Și anula condițiile de posibilitate pentru alte lucruri: proprietate privată, administrație decentralizată, inițiativă privată, sărăcie cronică.
Situația în Rusia de după prăbușirea Uniunii Sovietice iese însă, argumentează Pisighin, în atemporalitate. Căci sunt posibile toate lucrurile, în orice combinație: sărăcia alături de lux, moartea de foame alături de vila luxoasă în care noii boiernași fac barbeque, Mercedesul alături de insul care are ciubote găurite.
Lucrurile și-au pierdut rușinea.
hm, mi se pare, ca nu numai situatia din Rusia ese in atemporalitate, dar si situatia din mai toate tarile, atat din fostele republici sovietice cat si din celelalte.
E o greseala logica aici: “безвремение e o stare când lucrurile au o logică străjuită de anumite potențialități” “care favorizează unele lucruri să se întâmple”, asta este nu altceva decit aceiasi ordine, or ordinea nu este altceva decit o astfel de stare cind anumite lucruri pot sa se intimple, spre deosebire de haos cind nu exista potentialitati pentru nici un fel de intimplare (sau din alta perspectiva sunt posibile toate). Cel putin acestea nu pot fi distinse de oameni.