negustorii de moralitate

(scriu de ceva vreme și pe blogul Laboratorului de Analiză Politică – un blog fain făcut de oameni deștepți. Acest text a apărut întâi acolo, acum îl preiau, așa încât să pun textele semnate de mine sub un acoperiș comun).

negustorii de moralitate

Ar fi traducerea titlului unui articol semnat de Clifford Bob, apărut în Foreign Policy, nr. 129 (martie-aprilie 2002, pentru cei fără acces la Jstor sau Academic Search Complete o copie a articolului o găsiți pe Alternet). Bucata este, cum spun englezii/americanii seminal, adică fundamentală și suficient de interesantă încât să genereze o perspectivă total diferită a unui important câmp situat la intersecția cercetărilor teoretice și mișcărilor de activism civic: societatea civilă globală.

Ideea lui Bob e că conștiința publică morală globală (fundamentul etic al societății civile mondiale) e departe de a fi un câmp neted, dezinteresat, în care se impun cauze umanitare mai ales datorită semnificației lor morale sau excesului de suferință ce-l conțin. Cum necum, suferința nu pare un produs chiar deficitar în această lume (uigurii, tibetanii, creștinii din Sudan, copiii abuzați de preoți pedofili și mulți-mulți alți sărmanii au și ei din astea), iar piața de atenție-milă-compasiune-empatie-revoltă e și ea restrânsă – coincide, în linii mari, cu Lumea Occidentală. Să mai adăugăm că și această Lume Occidentală are idiosincraziile ei:  tare îi plac narativele ecologiste și environmentaliste, e indispusă când aude de naționalism, și, uneori, opacă la sensibilitățile legate de drepturile omului (dacă astea-s justificate cu promisiuni ale dezvoltării) și concurență  economică neloială. Astfel că suferința, în sine, nu e un mare capital simbolic, ci cel mult un fundal pe care se contruiesc marile bătălii pentru ”dreptate”.

Viziunea unei societăți civile globale ca un forum deschis, impregnat de altruism, găsește prea puțin sprijin în realitățile fluxurilor de bani și milă globală. În fapt, argumentează Bob,această societate civilă globală este de fapt o piață darwiniană a milei unde legiuni de grupuri disperate se luptă pentru atenție, simpatie și bani.

Pentru a se impune în această competiție mondială a suferințelor (concurența între nenorociți e probabil mai dură decât cea între norociți), durerea trebuie:

– conectată la un ONG major occidental (filierele Amnesty, Human Rights Watch și Greenpeace sunt un exemplu) care ar dispune de un suficient capital de impagine, prestigiu și influență încât să pornească mașinăria milei.

– ambalată și globalizată (problemele locale nu pot fi prezentate opiniei publice în termeni locali ci traduse în dialectul global al justiției – drepturile omului, problema feminină, exploatarea minorilor etc. Că, bunăoară problema exploatării, de către compania Chevron a zăcămintelor petroliere din Ecuador – vezi minunatul documentar Crude – e mai mult decât o problemă de mediu, întrucât ar fi vorba aici și de chestiuni de politici interne cum ar fi corupția, rasismul populației hispanofone față de comunitățile amerindiene tradiționale, asta nu neapărat interesează opinia publică occidentală care vrea environmentalism pe pâine, de aia activiștii promovează situația ca fiind o problemă de mediu).

– integrată în circuitele mass-media mondiale (banii și resursele influențează în mare parte rezultatul – sprijinul financiar înseamnă timpi plătiți de antenă, lobby, spațiu de ziar, publicitate).

– să călărească, dacă poate, imaginea unui dușman comun, deja acceptat în registrul ostil al discursului public occidental: talibanii, teroriștii fundamentaliști musulmani, NAFTA, corporațiile, Al Qaeda, dictaturile. Chestia asta poate fi promovată în calitate de politică de stat, cum a făcut Putin, încercând să urce bagajul cecen pe iapa antiteoristă, ori ca strategie  utilizată de grupuri private (activiști moldoveni ce încercau să promoveze imaginea de dictator/sultan al lui Voronin pentru a-l discredita în ochii occidentului).

– să vorbească limba engleză (ori uneori franceză, spaniola sau altă limbă occidentală). La 7 aprilie chestia asta a făcut-o Mihai Moscovici, apoi alții.

– să dispună de un lider carismatic, simpatic, vorbăreț, interesant, bun orator și original – Aung San Suu Kyi, Nelson Mandela, Dalai Lama sau Marcos – care s-ar identifica cu produsul.

– să-și croiască drum prin imensul ocean de spam, știri din showbiz, tranzacții financiare (responsabile pentru 70 la sută din fluxurile informaționale globale), porno, clipuri youtube, poze de la mare+plajă+beția de ieri așa încât să atragă atenția utilizatorului simplu…

– să ocolească digurile de cenzură internă, care tind să limiteze sau chiar să blocheze impactul global al chestiunii (India blochează , bunăoară, de ani de zile accesul în zona Kashmir pentru a nu permite ”globalizarea conflictului”, guvernul moldovean a ordonat închiderea unor site-uri de socializare).

Și chiar dacă aceste strategii sunt urmate cu strictețe succesul unei mișcări sociale locale sau transnaționale nu e garantat: el mai depinde de relevanța conflictului și, de multe ori, de numărul brut al jertfelor. Tehnologiile nu rezolvă neapărat problema întrucât camerele video sau accesul la net e departe de a fi universal răspândit, mai ales în zonele problematice care, de regulă, au și mari probleme economice.

Altfel spus, suferința, pentru a fi vandabilă pe piața internațională a ”justiției”, trebuie construită…

Discuție. Perspectiva conflictualistă a autorului oferă unele avantaje: primul ar fi cel de a revela dinamicile interne și subterane ale procesului dureros și chinuitor de formare a societății civile globale. Un al doilea merit e faptul de a construi rețete și strategii/sugestii pe care mișcările sociale globale le-ar putea utiliza în lupta lor pentru drepturi, atenție, influență și bani. În al treilea rând, și deloc neglijabil, e faptul că ochiul autorului surprinde caracterul interactiv al campaniilor sociale globale, interacțiunile acestora cu spațiul mediatic, opiniile publice locale, populațiile ale căror drepturi aceste mișcări le apără, discursurile și platformele retorice antrenate în bătălie, echilibrele instabile și alianțele de interese/putere ce se formează pe durata acestor campanii.

Pe de altă parte, conflictualismul ce ia orice colaborare ca competiție sau luptă, iar orice alianță ca una de interes, neglijează posibilitatea unor angajamente transnaționale autentice, fundamentate pe valori comune, să zicem mișcările pentru apărarea creștinilor din Africa, demarate în America și Europa de activiști creștini. Cum ar fi, ciocanul vede peste tot doar ținte: prins în discursul combatant autorul exclude posibilitatea unor colaborări de durată sau angajamente sincere. Cum ar fi bunăoară organizații de genul Medecins sans Frontieres, sau Crucea Rosie.

Am și alte probleme cu abordarea generală care reduce succesul acțiunilor umanitare la…eficiența unor campanii de PR: chit că exemplele folosite de autor, în măsura în care le cunosc eu, susțin teza PR-istă, alte exemple precum cele oferite de mine mai sus (Crucea Roșie, Medecins sans Frontieres) furnizează alt tip de concluzii. O fi de vină faptul că autorul e selectiv și nu alege să comenteze decât exemplele comode, o fi din cauza agendei impusă de titlu și idee așa încât exemplele contradictorii n-ar fi putut intra în tablou.

p.s. la evidenta întrebare de ce recomand/comentez articole de 8 ani vechime, răspunsul e cel puțin dublu: relevanța analitică și practică a eseului justifică recuperarea lui din beciurile teoretice, și doi, textul e predat la cursurile de sociologie a globalizării în SUA și Europa, astfel că e unul influent, deci merită discutat, fie și cu întârziere, mai ales că unele găselnițe se aplică minunat de bine la realități curente, fie locale, fie internaționale.

p.p.s. postul a fost construit, în mare parte, pe schelele unui alt bilet publicat la 7 aprilie pe blogul personal. Iar legătura cu evenimentele din 7 aprilie e așezată pe o întrebare ce nu-mi prea dă pace de la o vreme, dar căreia nu reușesc să-i dau un răspuns coerent și argumentat: oare n-o fi conținând, așa-zisa Revoluție Moldovenească Twitter, mai multă obsesie occidentală pentru acest tip de tehnologie decât rol real al twitterului în organizarea/reflectarea/promovarea evenimentelor? Sunt înclinat să cred că tocmai când noi încercam să rezolvăm o problemă cu comunismul de acasă occidentul trăia (și încă trăiește) o poveste de dragoste necondiționată cu bloggingul, facebook și twitter. E o întrebare încă deschisă. Apropo, am întreaga bază de date cu mesajele ce au fost difuzate pe twitter cu hastag-ul #pman în ziua aia(cele ce au putut fi recuperate, câteva mii), și o rapidă analiză de conținut indică predominarea unor mesaje cu caracter expresiv (vreo 80 %) și doar vreo 5 % mesaje cu tentă organizatorică (gen hai să facem ceva). Așa încât e o minune că #pman a putut fi promovat în trendurile twitterului și de acolo pe paginile unor influente cotidiene occidentale.

2 thoughts on “negustorii de moralitate”

  1. Subiectul e adinc si nu are treaba ca vine din 2002. De fapt(de la inceput), ce e societatea civila? O mare a ONGurilor care se hranesc pe piata (interminabila) ce se numeste transformarea slabiciunii in putere? Suferinta (sau nevoia de suferinta)este materia prima care alimenteaza mecanismele societatii civile? Cam asa pare a fi.
    Pe piata este o cerere mare pentru servicii “de a te simti bine *(important, in rind cu lumea, inzestrat cu putere, etc)”. ONG urile apar pe aceasta piata (de rind cu alte entitati consacrate deja) drept furnizorii de astfel de servicii.

    Efectiv acestea nu pot functiona altfel decit cum dicteaza legile pietii, conform tehnologiilor respective si tinind cont de factorii de care tin cont si comerciantii.

    Trebuie sa avem in vedere ca aceasta este doar chenarul, in acesta se pot produce diferite variatii de la foarte stralucite, la foarte nestralucite.

    Reply
  2. deseori…..viziunea occidentala in solutionarea acestor…suferinte, nu este aplikabila pentru subiectii acelor conflicte.
    cu atita spalare de bani si ajutoare umanitare…. risti sa ai degraba o Africa cu o generatie ce asteapta colete UN, eco- fanatizm si tot asa.

    Reply

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.