eroi, anti-eroi. si altii

Filmul rusesc ”Țarul”, cu Oleg Iankovski și Petr Mamonov (cel din ”Ostrov”) a reușit să-mi trezească niște sentimente de simpatie pentru Ivan cel Groaznic… Cu toate străduințele regizorului Pavel Lunghin de a construi un demon, Ivan a ieșit tot simpatic. Vioi, și viclean, imprevizibil și labil – când rătăcitor în transă religioasă, când soț pervers, când tătic grijului, țarul pare un roșcovan scoțian violent după X pahare de whiskey… Huligan, dar agreabil.

Celălalt erou, mitropolitul Filip (Kolâchev), e  cam nesărat și fără gust. Lemnos, greoi, nu șovăie niciodată. E ca o lozincă. Rămâne drept și virtuos chit că în jurul lui se zidesc munți de trupuri și curg oceane de sânge. Însă cumva  virtutea lui e suspectă: pare a fi atitudinea unui călător venit pentru două ore într-un sat prăpădit, care la vederea mizeriei se autoconsolează: ”Ei las, mașina vine să mă ia înapoi în două ore.” E perspectiva Străinului. A celui din altă Lume. Care se grăbește spre un Acasă situat în altă parte.

Cum miza filmului era totuși lumea aceasta, sfințenia mitropolitului pare să fi greșit ținta: ea e o poveste exemplară a unui om excepțional care a reușit să înfrunte întreaga nebunie a epocii, să rămână treaz într-o lumea beată (de violență, de sânge), dar o face, ca o ființă supranaturală, cu puteri ieșite din comun.

Nebunia lui Ivan Groznâi este la îndemâna tuturor, pe când sfințenia mitropolitului Filip (Kolâchev) –  inaccesibilă și miraculoasă…

Un fel de rasism  spiritual care împarte lumea în două mari categorii: cei care se nasc buni și rămân așa pentru toată viața, și restul, care fiind născuți corupți așa și rămân…

Cred că însăși rigorile genului hagiografic joacă festa.  Eroul-tip, în filmele de propagandă morală, cum este Țarul, se construiește după un calapod fix: să fie fără fisuri, evoluția lui morală să fie ireproșabilă, să nu șovăie sau să cadă în momente de slabiciune, să fie înzestrat cu ceva ieșit din comun (răbdare, înțelegere), iar acest dar supranatural să fie înscris în însăși ființa lui, de la începuturi, și fiecare moment la vieții să-l conducă spre destinația finală: Apoteoza…

Schematism utilizat de toate școlile de propagandă, inclusiv cea sovietică. În acest sens, nu există o mare diferență între Mitropolitul Filip (portretizat de Lunghin), cel care pare grăbit să moară mai devreme pentru a scăpa de lumea asta și a-și ”primi” sfințenia, și kolhoznicii din ”Volga-Volga” ce-și văd împlinirea în participarea la Olimpiada Muzicală din Moskova.

Mi se impune în minte o comparație cu Alioșa Karamazov, alt creștin nedrag mie, a cărui virtute, lăudabilă, era de aceeași esență tare, adică supranaturală.

Excepționalul și extraordinarul sunt, fără îndoială dezirabile, dar, un slogan realist vulgar amintește că ele sunt inaplicabile pentru o lume populată de oameni, și probleme. E inutilă sfințenia Mitropolitului Filip pentru că aceasta nu e o soluție ”politică” (în sens de organizarea a vieții cetății), nici cotidiană: multe ispite, iar puterile supranaturale sunt distribuite cu măsură și cam inegal. Filip refuză să judece (ne)vinovăția boierilor, un ”eveniment” din lumea reală… Un creștin abstract căruia nu-i pasă de creștinismul aplicat la gura cratiței…

Mult mai drăguț și mai real părea celălalt mare creștin al lui Lunghin, călugărul Anatolii din Ostrov…Ăla era un creștin parvenit: trăise în neștire, apoi a comis o crimă a cărei greutate l-a apăsat dar l-a și transformat, ca în final purificat, să ajungă la  starea de beatitudine. Călugărul Anatolii era ”om”. Mitropolitul Filip este un fel de Hristos teleportat în Evul Mediu.

…Vechile filme propagandistice sovietice erau, într-un sens, mai ”umane” , eroii: Ciapaev, Lenin, Stalin, Stahanov, pilotul Maresiev și kolhoznicii anonimi,  aveau un fir vizibil ce-i lega de lumea reală: porneau dintr-o normalitate (viață grea, sat, mizerie, bătăi, periferii urbane, praf), treceau printr-o groază de suferințe și momente teribile, ca în final să construiască un caracter… În noile filme propagandistice ruse (Amiralul, Gambitul Turcesc, Țarul) caracterul e primit ca moștenire de la un Unchi necunoscut…Eroul doar îl poartă prin lume, cam neglijent, ca pe o haină care o folosești pentru anumite ocazii, după care o arunci…

9 thoughts on “eroi, anti-eroi. si altii”

  1. Pingback: Ivan « Madrizen
  2. Un film monumental, cu eroi colosali, si actori pe masura!

    Trebuie sa recunosc ca Mamonov mi-a placut mult mai putin decat in rolul lui precedent, caci ai a fost repetitiv…ticul cu rolurile pe doua voci era mai credibil in “Ostrov”.

    Dar filmul, realizarea lui, e o opera mareata, care ar trebui sa ajunga si pe ecranele romanesti. Desi nu cred ca se va intampla!
    .-= Vladimir B.´s last blog ..Punctum şi sens =-.

    Reply
  3. INTERZIS “GENERATIEI PRO”
    TARUL…o poveste pentru urechile care stiu sa asculte, un film pentru ochii care stiu sa priveasca… In mod cert, “Tarul” nu se adreseaza celor care mananca doar hollywood gros intins pe paine si care nu au gustat niciodata din filele sinaxarului. Cocosul din cotet nu poate zbura precum vulturul…
    IVAN este tipul omului IPOCRIT care are numele lui Dumnezeu pe buze si carnea aproapelui sau intre dinti. Mintea lui inchisa in mandrie nu poate vedea dincolo de FORMA, nu poate intelege mesajul din spatele literei. Si tocmai de aceea isi argumenteaza cruzimea folosind versete din Biblie, versete pe care le intelege gresit; are ochi pentru a citi, dar nu are si intelepciune pentru a intelege.
    FILIP este LIBER! In timp ce Ivan est sclavul dorintei de stapanire, Filip intelege ca VIATA nu se limiteaza nici la putere (politica) si nici macar la tihna. Pentru el viata este mult mai mult decat acest trup biologic care are nenumarate salbiciuni (durere, foame, sete, etc.). El intelege ca omul nu poate fi inchis in aceasta banala biologie si tocmai de aceea traieste moartea ca pe o nastere in vesnicie. Ivan se limiteaza in a se inchide pe el insusi in ceea ce numim PALPABIL, alergand dupa putere, preferand tihna si evitand suferinta. Filip intelege ca OMUL nu este doar forma, ci si DUH.
    Dreptatea si virtutea sunt LOZINCI doar pentru cei ca Ivan, care se considera dumnezeul acestei lumi si se amageste ca ar fi drept. Doar in gura lui, rugaciunea este DE LEMN, caci poarta amprenta mandriei. In schimb, cuvantul lui Filip este fapta. El nu plange cu lacrimi de crocodil, ci cu inima. El nu trambiteaza dreptatea, ci o traieste.

    Reply
  4. Filmul NU prezinta “fiecare moment” din viata lui Filip si nu exista nici o aluzie la faptul ca el ar fi fost fara de cusur “inca de la inceputuri”. Filmul ne face partasi doar la ULTIMA PARTE A vietii lui. Pentru Filip viata in lumea aceasta este un fel de GESTATIE DUHOVNICEASCA. Daca in pantecele maicii are loc gestatia trupeasca, intre pantece si mormant omul trece prin gestatia duhului. Filip nu primeste “caracterul” ca pe o “para malaiata”, ci accepta “invitatia” Unchiului (chiar foarte cunoscut) la impreuna-faurirea acestui caracter, invitatie pe care Ivan o refuza, inchizandu-se in multumirea de sine.
    Sfintenia nu este si NICI NU INTENTIONEAZA sa fie o “solutie politica”! In fata lui Pilat, Hristos spune : “Imparatia Mea nu este din lumea aceasta!”. Doar Iuda spera ca Hristos sa fie si un lider politic, caci Iuda punea miza doar pe lumea aceasta. Din aceste punct de vedere, Ivan este un fel de Iuda,visand la un stat utopic in varful unui munte de pilaf.
    Filip NU MIZEAZA NICIDECUM PE ACEASTA LUME, caci stie ca “gestatia” lui se apropie de sfarsit si ar fi fost zadarnic sa mizeze pe ceva care oricum urma sa se sfarseasca! Filip mizeaza pe DUH pentru ca poate vedea DINCOLO DE FORMA. El moare in aceasta banala biologie, dar se naste in vesnicie spre slava cea nepieritoare tocmai pentru ca nu se bazeaza pe sine insusi, stiind ca slava o primeste in dar.
    Ivan alege CALEA AMATORISTA, calea formei, mizand doar pe PALPABIL si doar pe sine insusi. El rateaza tinta deoarece goana lui este catre o slava imbibata in propriul orgoliu.

    Reply
  5. Filmul NU PROMOVEAZA NICIDECUM ideea ca unii se nasc buni, iar altii rai. Lui Ivan i se ofera de nenumarate ori o portita spre “bunatate”, dar el alege sa-si continue goana dupa putere in acelasi mod sangeros. Si lui Filip i se ofera o portita spre “rautate”, dar alege sa nu-i osandeasca pe boieri. “Calaul” lui Filip alege sa-l ucida, in timp ce paznicul alege sa-si dea viata alaturi de ceilalti calugari. Omul are,asadar, libertatea vointei.
    Filip NU ESTE UN EROU DE BASM! Nu are “puteri supranaturale” doar pentru ca “Unchiul” l-a ales sa fie “mai cu motz”! In el banalitatea biologica moare, valul trupului cade, lasand sa se intrevada vesnicia pe care o alege LIBER de orice constrangere. Crestinul “de la gura cratitei” va spune mereu ca “strugurii sunt acri” si tocmai de aceea filmul nu este recomandat si nici nu se adreseaza unor astfel de “crestini”, caci nu l-ar putea digera. Din cratita lor iese mirosul tentant al fast-food-ului “intelectual” cu gust “identic natural”… Filip miroase a vesnicie, iar asta lipseste din cratita lor…
    IATA UN FILM INTERZIS “NORMALILOR” NEW-AGE-isti in a caror sacosa nu incap Filocalia, Patericul sau Sinaxarul, caci bucuria crucii, nebunie pare in ochii acestei lumi…

    Reply
  6. TARUL… un film OGLINDA…. Caci si EU sunt un Ivan autoexilat in aceasta lume… Si EU spun ca strugurii sunt acri… Si EU merg “la placinte inainte, dar la razboi inapoi”…visand la o cetate utopica, in varful unui munte de pilaf…, cu burta plina, dar cu inima goala…,inchinandu-ma FORMEI, si dispretuind DUHUL…, refuzand vesnicia pentru ca nu vreau sa mi-o daruiasca “Unchiul”, ci vreau sa mi-o autofauresc, EU singur, EU cel ce nu pot zidi nici macar un fir de nisip…

    Reply

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.