razboiul al doilea mondial nu a avut loc

Au existat în schimb câteva zeci de razboaie, care s-au desfășurat în paralel: unele pe față – cele franco-franceze, între Franța Liberă a unor Jean de Lattre de Tassigny, Charles de Gaulle și Philippe Leclerc si cea a mareșalului regimului de la Vichy, sub conducerea lui Philippe Pétain, purtate pe fronturile din Europa, Uniunea Sovietică, Camerun, Tunisia și Algeria; ucraineano-ucrainene, între naționalistii lui Stepan Bandera și ucrainenii fideli Uniunii Sovietice; sovieto-sovietice, pe de o parte, trupele generalului Andrei Vlasov și de celalată Armata Roșie; altele invizibile, tăcute, dar prin aceasta cu nimic mai puțin mai sângeroase sau mai puțin dure: războiul tacit polono-evreiesc, cu un punct culminant în iulie 1941 la Jedwabne, în plina Polonie ocupată, și alt moment de vârf în Kielce, în 1946, pe teritoriul unei Polonii deja eliberate, apoi cel baltico-evreiesc, belaruso-evreiesc, ucraineano-evreiesc, româno-evreiesc; au fost și războaie individuale, personale, pentru păstrarea demnității și a umanității (populația care a adăpostit evrei), dar, simultan, alte traiectorii individuale au fost puse în slujba distrugerii, din motive oportuniste (averi, situație socială sau carieră politică)…

Unele războaie s-au terminat ”oficial” în 1945, altele ceva mai devreme (între cele două Franțe), câteva au continuat mult după aia (pogromul din Kielce din 1946, desfășurat de polonezi, apoi stigma sau disprețul social pe care le-au purtat…familiile de polonezi onești care au îndrăznit să salveze Evrei, mult timp după război),al patrulea tip de războaie mai durează și azi (dezbaterile cu privire la Holocaustul românesc și moștenirea Antonescu, foarte vii, apoi antisemitismul unor discursuri publice, în România, polonia dar și aiurea)…

…Sociologia Holocaustului (Zygmund Bauman, de exemplu, sau Hannah Arendt) iubește să scoată în evidență caracterul modern/industrial al acestuia: unelte și tehnologii performante, sisteme de transport, aparat birocratic superdezvoltat, raționalism modern, chiar scientism, detașat de valori morale, dar ”urăște” sau neglijează fundamentul premodern al urii față de evrei, bacground-ul emoțional care a făcut posibilă Soluția Finală… Or, majoritatea formelor de antisemitism în secolul XX au avut, ca și cele din secolul al XIII-lea, un pilon de negândire comun, transmis ca o moștenire ”scumpă” printre ani și generații: acuzația falsă că evreii ar fi furat/jertfit copii de creștini în scopuri ritualice…neconfirmată vreodată de vre-un caz real.

Conceptul ”Al Doilea Război Mondial” e mai degrabă un credit generos de încredere oferit rațiunii: nimic nu a fost Mondial în acea nebunie, cu excepția retoricii, altfel pasiunile, patriotismele, emoțiile, ura și dragostea au fost ”locale”, intrapersonale chiar…Ar fi cumva al Doilea Mare Război Individual (Personal) din istorie, când fiecare persoană, indiferent de rangul social, clasa de proveniență, sex sau vâstră a trebuit să facă alegerea taberei și cauzei (spre deosebire de războaiele medievale, care antrenau de obicei, o minoritate – aristocrați, mercenari)…

Între 1941-1945 (date convenționale care ar trebui revizuite), nu a existat posibilitatea retragerii din Istorie, eschivarea de la Alegere.

Din păcate, istoria o cam scriu întotdeauna învingătorii, tot ei fac și generalizările morale sau ideologice – agendele etice și manualele de uz corect a memoriei, astfel că nu toți luptătorii din război au statutul de eroi, unele lupte sunt mai nobile decât altele…

Încă mai aștept o istorie individualistă a acelor ani, un fel de enciclopedie a șanselor, alegerilor și tipajelor umane întâmplate în situația aia particulară…

11 thoughts on “razboiul al doilea mondial nu a avut loc”

  1. poti sa nu astepti o istorie individualista, odata ce dansa va fi scrisa ar putea s-o inlocuiasca pe cea generala. or, asta ar fi aceeasi re-, rescriere a ei. exista, insa texte care vorbesc de niste date, intamplari, fenomene care deasemenea au avut loc in realitate, insa nu sunt considerate ca facand parte din faptele istorice – nu-s obiective. sunt convins ca incepand de la asemenea istorii individualiste (cred ca forma de plural ar fi mult mai corecta) ar putea fi reconstruita una mult mai obiectiva. dar, ea n-ar incapea intr-o carte…

    Reply
  2. Dorel, istoria (-iile) individualista nu ar trebui s-o inlocuiasca pe cea generala, ci doar s-o imbogateasca, sa-i ofere acesteia noi perspective…nu cred ca e cu putinta o istorie exclusiv a structurilor (asa cum se face acum), golite de continutul uman individual din care sunt compuse, la fel sunt sceptic in privita posibilitatii unei istorii a oamenilor particulari, care ar neglija contextele institutionale si structurale in care oamenii traiesc si opereaza..suntem modelati de realitatea sociala, dar o modelam si noi, o cream necontenit, si, intr-un fel, suntem pe deplin responsabili de destinele noastre…

    Reply
  3. Cu faptul ca rescrii o istorie sau faci o descoperire (arheologica) ce ar da peste cap tot mersul de pina acum a vietii de zi cu zi, nu face o schimbare in viata celor ce au fost inhumati pina la descoperirea ta. Adica ce vreau sa spun. Copernicus (alt exemplu nu-mi vine acum in cap) a fost ars pe rug, si desi ulterior s-a demonstrat ca spunea adevarul pur, viata nu i-a fost intoarsa.

    Victimile razboiului doi Mondial (sau Pentru apararea Patriei “Sovietice”) nu vor fi inviate chiar daca se va demonstra ca Stalin si Hitler erau persoane mitice, venite din Grecia Antica.
    .-= Max´s last blog ..Abonatul se află în afara ariei de acoperire… =-.

    Reply
  4. @Dorel, istoria e oricum “folosita”, asta e soarta ei… cand zic “istorie” am in vedere continuitatea memoriei umane (individ+institutiile in cadrul carora oamenii opereaza), cand zic “uz” am in vedere re-actualizarea ei in prezent…
    orice re-actualizare (uz) este fragmentata si condamnata sa reprezinte doar fragmente ale realitatii invocate (mai mare aiureala decat fraza lui Ranke, “sa reconstituim istoria asa cum a fost”, e greu de conceput).
    asta nu inseamna, desigur, ca nu ar exista un adevar istoric, sau ca orice tip de istorie ar fi la fel de adevarata…e doar o recunoastere a faptului ca criteriul de veridicitate al “naratiunilor” istorice este dublu: pe de o parte, o anumita constructie a unei realitati intr-un anume timp, iar pe de alta parte, recunoasterea implicita si pe fata a principiilor morale, metodologice, axiologice si restul..fiecare carte de istorie ar trebui sa inceapa ca o rugaciune: cred ca….cred in…sper in…, dupa care sa urmeze, in duhul rugaciunii, bucata stiintifica propriu-zisa…
    e si putere aici, dar nu neaparat politica…cred, una dintre marile gafe ale stiintei veacului al XX-lea a fost separarea ei de sistemele morale, in stiintele sociale operate prin Weber…detasarea fata de posibilele uzuri imorale ale stiintei (de la tehnici de spalare a creierelor la tehnici de marketing, in cazul sociologiei) este mai rea decat o moralizare a stiintelor sociale…
    @Max, nici o eventuala victima a violului nu-si va putea recupera virginitatea, asta neinseamnand ca trebuie sa lasam faptasul nepedepsit..pentru ca, in afara de insii care au suferit pe nedrept si care merita macar o pomenire post-mortem, mai sunt si principiile pe care acestia le-au aparat alegand moartea din sumedeniile de optiuni oportuniste…anume ele, principiile pentru care s-a murit, sunt aparate prin pedeapsa/invocare/cerere de dreptate, si deci merita sa traiasca.

    Reply
  5. Poate ca nu am fost inteles, dar aproximativ asta si spuneam… Faza e ca prin postarea ta incerci sa demonstrezi ca nici macar unicul scop pentru care au luptat/murit soldatii nu a avut loc. Mai bine zis, incerci (poate involuntar) a spune ca si unicul “orgasm”/cistig/scop pe care l-a avut “victima” a fost fals…
    .-= Max´s last blog ..Abonatul se află în afara ariei de acoperire… =-.

    Reply
  6. >>> asta nu inseamna, desigur, ca nu ar exista un adevar istoric, sau ca orice tip de istorie ar fi la fel de adevarata…e doar o recunoastere a faptului ca criteriul de veridicitate al “naratiunilor” istorice este dublu: pe de o parte, o anumita constructie a unei realitati intr-un anume timp, iar pe de alta parte, recunoasterea implicita si pe fata a principiilor morale, metodologice, axiologice si restul..fiecare carte de istorie ar trebui sa inceapa ca o rugaciune: cred ca….cred in…sper in…, dupa care sa urmeze, in duhul rugaciunii, bucata stiintifica propriu-zisa…

    ok. asta vreau sa despicam.

    daca imi permiti, voi incerca fara a ma da in vreo extrema, sa afirm ca nu exista un (singur) adevar istoric. pana cand nu exista. fiecare tara si-a trait adevarul istoric propriu in acea epoca a nebuniei. cei care au facut/scris istoria marilor conflicte n-au incearcat sa recunoasca fapt ca indiferent de cine a fost invingator, precum si cine a fost cel invins/pun in genunchi, intrigile dintre marii poli s-au axat asupra resurselor economice care trebuiau cumva impartite. or, secolul XX este in primul rand destramarea marilor imperii.

    stii ce ne lipseste ? o istorie a celor invinsi. dar, oare daca ar fi ea scrisa, ar putea fi integrata intr-o naratiune coerenta si care ar fi ponderea ei ? iar daca o veni vorba de morala, cine o instituie pe dansa, nu cei invingatori ? nu observam pana si in prezent mitul lui “big brother”, “fratele eliberator” ? (asta unu’ la maina). cum vrei ca omenirea (imi ierti tertipul retoric) sa pastreze o memorie istorica a evenimentelor, daca PR se suprapune oarecum aupra ei (aduc drept suport http://bit.ly/17cR22 ), si exercita o influenta mult mai mare… pe care, nu sunt sigur ca ar putea sa o impiedice niste imperative ale moralei…

    Reply
  7. @Max, spun doar ca au existat si alte scopuri/idealuri pentru care s-a murit. merita reinviate…
    @Dorel, istoria celor invinsi a fost scrisa…de invingatori…
    ma tem insa ca istoriile individuale nu sunt dorite nici de invinsi, nici de invingatori..e prea subversiva ideea ca indivizii in situatii concrete ar fi avut la indemana si alte seturi de valori decat cele postulate de SISTEM, la fel de mare e si ispita de a scrie “generalizari” care ar angrena indivizii in cauze “comode” si universale..
    probabil nu suntem inca pregatiti pentru a povesti trecutul din perspectiva individuala, chit ca microistoriile se scriu de ceva vreme.
    apoi, si o imposibilitate obiectiva: marile mase de oameni au nevoie de idei mari, generale, de sisteme si structuri quasiuniversale, cu raspandire la scara intregii umanitati, pentru a se tine gramada…

    Reply
  8. mie deja totul imi este clar, motiv din care cred ca polemizarea a deviat deja de la tema si se axeaza asupra argumentelor. risc pentru a transforma subiectul in farsa. mai meditez si singur asupra unei istorii idividualiste. desi, am un sentiment ca te-am inteles confuz sau ai alunecat pe fisura gandului meu.
    .-= curtescu dorel´s last blog ..Presa noastra cea de toate zilele =-.

    Reply
  9. in folclorul romanesc sau in Rusia de astazi, in loc de evrei se spune ca “o sa vina tiganii si o sa te fure, daca nu esti cuminte”. iar imaginile pe care le descrii nu sunt caracteristice doar antisemitismului. Mi se pare ca si in filmul lui Eisenstein Alexandr Nevsky, cavalerii teutoni fierbeau copii (cavalerii teutoni reprezentau nazistii); film interzis de Stalin, pentru ca afecta prieteni sovieto-germana.
    .-= IM´s last blog ..9 noiembrie 1989 =-.

    Reply

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.