regele e gol…

În ultimul număr al revistei Contrafort, Oleg Bernaz, analizând bătăliile discursive ale campaniei electorale, avertiza asupra unei confuzii, care, chiar dacă ține de ”noțiuni”, purta în sine un potențial de a structura într-un mod imprevizibil evoluțiile politicului moldav… Formularea este atât de laconică, iar ținta atât de precisă încât reiau citatul:

Mi se pare, însă, că în acest context al alegerilor sensul ideii de schimbare este de multe ori confundat cu sensul noţiunii de înlocuire.”

Olga a fixat diagnoza cea mai scurtă (și mai completă):

Ridicarea tarifelor fără o promovare corectă a motivelor şi, desigur, a compensaţiilor.

Nepotismul lui Ghimpu – no long term strategy.

Microfoane închise… Ştiţi asta.

Regele e gol…istoria se repetă, ca farsă… Alți eroi. Structurile de rudenie și alianțele de familie, care creează întregi sisteme ”interne”, stat în stat, sunt mai durabile decât socieatea deschisă… Din nou în tribalism…unul de dreapta, după altul de stânga…

Moldova ca o cumătrie, sau o nănășie…

p.s. era vorba despre asta: președintele interimar al țării își avansează nepotul la funcția de guvernator al Băncii Naționale.

9 thoughts on “regele e gol…”

  1. Tare îmi aduce mie amine reacţia asta de o frăzuliţă dintr-un cîtecelicel rusesc: “…а я любила тебя дурак!!!”

    Dar, de fapt, ce este nefiresc (firesc nu în înţelesul lui MichniK) în toată treaba asta!? Şi cum s-a vrut!?

    “SCHIMBARE MOLDOVENI”!!! – foarte patetic. Si cu ce se deosebeşte, operaţional vorbind, schimbarea de înlocuire!? În loc la ceva vine altceva.
    Mai apoi, este o “chestie” care lipseşte în toate consideraţiunile politice şi “apolitice” care se întrec la profeţie – Moldova e o mînă de oameni, toţi se ştiu unul pe altul. Respectiv, comparaţia socială nu duce la sacralizarea figurii liderului la omul nostru, poate cu excepţia pensionarilor care din borta unde se află nu vad altă pata alba decăt cea proiectată de frizura pahanului.

    Noi toţi ne ştim unii pe alţii, de unde în cazul dat, imparţialitate, echidistanţă, etc. În virtutea sinergiiei intersele trebuie să se coaguleaze în anumite grupuri, şi dacă eu te ştiu pe tine, ca paţan de treaba, iar eu cu paţani nu de treabă nu am treabă, eu am să procedez respectiv.

    Problema este că în condiţiile astea se cam strică verticală, cu atîta osîrdie construită de pahan. Iar fără verticală (în sens pozitiv) nu prea faci management ca oamenii.

    Lucrurile se întămlă încetişor, dar noi vream acum şi toate odată. Şi dacă le obţinem ce vom vrea mai apoi!?

    Reply
  2. k, sa nu disperam inca doar pentru ca cuvintul schimbare are mai multe conotatii. pina la urma hotii nostri sunt mai buni decit ai lor))

    Reply
  3. Doar pentru ca tu Vitalie si altii de-al de tine, unul mai jurnalist ca altul au scris despre nepotismul si cumatrismul cu care a inceput presedintele interimar, Ghimpu si/a retras propunerea… Va ajuta el nepotul si prin alte cai, mai putin oficiale…
    .-= Max´s last blog ..La mai mult şi la mai mare! =-.

    Reply
  4. Pe la inceputul anilor’90 semnalam o “schimbare a idolilor” in societatea moldoveneasca, cand statuile lui Lenin & Marx erau inlocuite de Stefan cel mare si Eminescu; puneam problema atunci a fondului, de necesitate a punerii in ecuatie a “idolului” mentalitatii. Fireste, eram luat in deradere. Azi, cand au plecat “ai nostri”, si revin tot “ai nostri” nu pot privi decat pasiv, impacat, si absolut convins ca “schimbari” in societatea moldoveneasca nu se pot produce decat la suprafata, epidermic…fondul, badaranesc si rudimentar, ramane, din pacate, acelasi! Dar sa nu fim pesimisti, tovarasi!
    .-= Vladimir B.´s last blog ..Voskopoje, lângă Corce =-.

    Reply
  5. mi se pare, de la o distanta de o zi, cu dezvoltarile ulterioare incluse, ca “nepotul lui Ghimpu” a fost un fals scandal…e plauzibila si versiunea ca tovarasul presedintele al parlamentului sa fi dorit sa faca o figura retorica pentru a-si construi contrastul cu predecesorul Voronin…intai a fost faptul ca nepotul a fost propus de oameni terti…apoi Ghimpu a declarat pompos ca el alege interesele nationale in detrimentul celor de familie…cum se intampla de obicei, presa moldoveneasca s-a straduit sa taca evenimentul….

    Reply
  6. Vladimir, dupa cat de inghimpat a sarit Ghimpu si la cata pompa a bagat in declaratia ca alege interesele nationale in detrimentul celor de familie mi s-a parut la un moment ca el forteaza nota, ca a aranjat scandalul cu nepotu-sau Cornel la banca nationala(apropo, presa a tacut…) pentru a aduna ceva imagine…Voronin, mai tii minte, cica si-ar fi imbogatit feciorul, iar el, Ghimpu, nu vrea sa-si unga nepotul la domnie pentru ca ar fi din alt aluat decat Voronin.. in fine, nu cunosc detalii dar versiunea asta mi se pare plauzibila…

    Reply
  7. Dar nu explicatia ideologica a propozitiei o am avut in vedere, ci cea semnatica, constructia insasi a propozitiei, care nu suna tocmai romaneste; eu am dedus sensul mai degraba pri intuitie, decat prin “ecoul” bunei-puneri in pagina a cuvintelor. Ma intelegi ce vreau?
    .-= Vladimir B.´s last blog ..Cuibul vulturilor =-.

    Reply

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.