luptand cu mortii…

O dedicație specială pentru toți războinicii cu mintea și memoria scurtă, care luptă avan pe fronturile virtuale cu…monumentele (vezi aici, aici și aici comentariile iscate de vandalizarea monumentului unui soldat sovietic în București):

”Vrei să recunosc, Fedea? Lângă satul în care m-am născut, în câmpie, se înălța o movilă. Iar în vârful ei o cruce de piatră. În anii 20 tineretul komsomolist din satul nostru s-a adunat, într-o zi, au legat o frânghie de capătul de sus al crucii și au dat-o jos. Unde-o fi acum, nu mai știu. Și eu am participat – chiar m-am mândrit cu asta, o bucată de viață. Dar acum am citit ceva cărți și am aflat niște lucruri noi: Batâi (notă: han mongol care a cucerit Rusia între 1237-1240) a trecut prin acele locuri cu tătarii săi. Iar în movila aia erau oase rusești. Ale apărătorilor noștri. Crucea, Fedea, avea sensul ei să stea acolo. Acum vezi cu ce m-am mândrit eu toată viața?” (fragment din romanul lui Vladimir Dudințev ”Hainele albe”, din câte știu netradus încă în română, deși ar fi meritat cu prisosință).

Eu sunt de partea monumentului! Din două motive pricincipale:

  1. E monumentul unui soldat sovietic obișnuit, nu e al unor căpetenii din șirul Stalin, Lenin, Jukov, Hrușciov, Beria, Ejov, Iagoda, Andropov sau unul din miile de călăi din GRU, KGB sau Gulag. Din contra, e al unui Ivan sau Alexei, din Saratov sau Tula, mobilizat în forță sau benevol și aruncat în pâcla războiului, să-și apere familia și bojdeuca cu opaiț. Nu aveau de unde să știe, Ivan și Alexei că Stalin a semnat un pact secret cu Hitler prin care era vizată împărțirea lumii, nici mai târziu, nu știau ei că Churchill abandonase o bună bucată de Europă în mâinile satrapului lor, că nazismul și comunismul sunt două extreme ale aceluiași tip de logică, cea totalitară, că marxismul e o teorie falsă chiar când e aplicată ”corect”, că…
  2. E un monument cu sens, adică cu motiv, cu sânge și cadavre, pe care le reprezintă simbolic, așa cum poate, bucata ai de granit. Nu e o preamărire a socialismului, așa cum era sutele de monumente cu kolhoznici, muncitori și proletari care împânzeau orașele. E un fel de cimitir, o groapă comună care-i odihnește pe toți cei care și-au dat viața pentru o lume, credeau ei, mai bună. Cine se încumetă să lupte cu cimitirele? Poate, pentru liniștea voastră ”națională” trebuie să scoatem și morții din morminte și să-i deportăm din țară (evreii, pentru că nu-s de ai noștri, ungurii, pentru că trăiesc în Transilvania lor multiseculară, găgăuzii, care populează sudul Moldovei)? Substituim genocidului viilor un genocid al morților?

Nu înțeleg de ce hagiografii și puriștii ”naționali” nu-și fac bătaie de cap că nu există, la București și Chișinău, niscaiva monumente, foarte necesare, utile și instructive și mai ales, adevărate: Monumentul Trădătorului (e plină istoria noastră comună cu din ăștia), Monumentul Lingăului, Monumentul Prostului Prostit (am accentuat, că trebuie pus în chiar centrul orașului), Monumentul Românului (Moldoveanului) Colaboraționist, Monumentul Securistului, al Conformistului, al Lașului, al Lacomului…Fără ei, spațiul public pare o falsă grădină Eden, în care au trăit și trăiesc doar oameni mari, geniali, excepțional de buni sau harnici – un fel de masturbare publică a filistinilor și o umbră protectoare pentru perseverența lor în păcat.

21 thoughts on “luptand cu mortii…”

  1. Gresesti amarnic, Vitalie. Monumentele de drept simbolic sovietic nu sunt nicidecum pietre funerare dedicate soldatului sovietic simplu decat cel mult in Rusia ori intr-alt spatiu in care respectivul simbolism reverbereaza in modul respectiv. (N-am sa discut aici cat de nevinovat este defapt soldatul sovietic simplu, desi ti-as oferi drept parti pris felul in care localnicii numesc spontan ansamblul sovietic din berlinezul Tiergarten “monumentul violatorului necunoscut”…) Statuile de soldati sovietici presarate prin tarile est-europene sunt pur si simplu furci caudine: o tara invingatoare si-a pus invinsii sub semnatura de piatra si bronz a propriului sistem de valori tradus ca un afront de multe ori explicit (inclusiv prin faptul ca recunoasterea jertfei ostasului sovietic nu e recompensata prin reciprocitate, soldatii straini morti pe teritoriul sovietic fiind prea adeseori anihilati simbolic prin cimitire uitate sub ferme de porci). Statuile nu sunt semne de circulatie; indiferent de aparente, ele nucleaza intr-o faza spirituala specifica culturii locului. De aceea exact aceeasi statuie isi are cu totul si cu totul alta semnificatie in Tallin fata de Moscova. Desi e acelasi obiect de bronz, statuia lui Kant din Königsberg nu-si are in comun decat cel mult infatisarea si materialul cu statuia lui Kant din Kaliningrad. De aceea cand soldatul sovietic isi desfasoara glorios si umilitor steagul in fata Academiei Militare din Bucuresti, reactia romanilor e fie sa vomite ori – mai tipic romanesc – sa pretinda ca e un soldat roman mai stilizat dupa perceptele realismului socialist. In alte cuvinte, soldatul respectiv e la fel de mult un eliberator – la el acasa ori intr-un no man’s land emotional precum un cimitir – precum e un ocupant violent, betiv, nesimtit, hot si total inacceptabil la mine acasa, in piata publica.

    Reply
  2. Monumentul Ratatului, Monumentul Vanitosului, al Oportunistului si al Atoatestiutorului,… Statuia Orbului, a Fraierului,… Placa comemorativa a Credulului, a….

    Reply
  3. Vitalie, sint de acord cu ultimul paragraf, nu si cu restul postului. Doua comentarii:
    1) Ivan si Alexei de care vorbesti tu (si nu Stalin sau Lenin) au violat femei in Romania, au lasat pe creierul romanilor formula “Davai ceas, davai palton”. La auzul graiului lui Ioan si Alexei bunica mea noaptea isi inclesta mina pe topor…
    2) Si-au dat Ivan si Alexei viata pentru o lume mai buna, o lume in care credeau cu adevarat? Sau au murit ca dobitoacele, constrinsi, amenintati si trimisi in tari straine de liderii lor? Chiar crezi ca au luptat pentru ce au crezut? Uiti modul in care erau trimisi FORTAT pe cimpul de lupta soldatii rusi…
    Inchei cu ce imi povestea un prieten originar din Hirsova (jud. Constanta). In Hirsova exista un monument al eroului rus, la care, in timpul comunismului, se depuneau in fiecare an coroane de flori. Se spunea ca acolo erau inmormintati trei ostasi rusi cazuti la datorie, pentru apararea poporului roman. Dupa revolutie, s-au gasit in arhive documente care demonstrau fara putinta de tagada ca acei ostasi rusi au fost impuscati de proprii lor ofiteri, pentru ca au fost prinsi violind localnice.
    Cam atit despre Ivan si Alexei… 🙁
    .-= andruska´s last blog ..Analitic versus continental: o nota =-.

    Reply
  4. Mario, Andruska intentia si durerea mea este recuperarea dimensiunilor individuale ale fiecarei vieti curmate de un rau, in cazul ala, raul totalitar. se stie, nu pun la indoiala, rautatea sistemului comunist (nici cel nazist nu a fost mai breaz, nici fascismul lui Musolini, nici regimurile autoritare de prin Africa si america Latina), deci, problema nu o pun in nici un caz in termenii: cine-i mai bun?
    ma intereseaza istoria, si mai ales reprezentarea ei in spatiul public, prin intermediul monumentelor…militez impotriva istoriilor spearatiste, ale plonjarii in suferinta individuala, cea care orbeste intelegerea, impotriva impartirii lumii in alb si negru (ai nostri si ai vostri).
    ma intreb de ce nu am asigura persisitenta, in spatiul public, a tuturor monumentelor care s-au inaltat pe teritoriile astea, asa incat spatiul public sa fie un manual de istorie care reflecta cursul normal, sinuos, al istoriei acestor meleaguri, nu ultima versiune acreditata la Comitetul central al partidului invingator…am mai zis ca vreau si un monument al deportatilor, si unul al victimelor comunismului, si unul al evreilor impuscati de Antonescu, al taranilor morti de foame sau casapiti cu ocazia revolutiei din 1907 si tot asa..inclusiv, unul al pompierului, al donatorului de sange.
    Mario, de ce nu exista, pe Aleea Clasicilor un monument dedicat lui Ihil Shraibman, scriitor evreu de marca, nascut si crescut, pe urma activat in Moldova? raspunsul: pentru ca logica lui alb si negru, ai nostri ai vostri, nu-l accepta, Aleea Clasicilor e a noastra, a romanilor moldoveni si duca-se in naiba, adica in Israel sau aiurea, scriitorii de limba rusa, ucraineana, bulgara, sau evreii…
    nu va palce sa stea soldatul sovietic inc entrul orasului, e ok, dar de ce sa repetati logica bolsevicilor de a distruge totul si de a o incepe de la inceput prin a nimici vestigiile astea cu totul… Andruska, tu ai fost la Budapesta, cred ca ai ajuns si aici http://www.szoborpark.hu/index.php?Lang=en e fain, nu? deci se poate, nu-i neaparat sa fim barbari ca sa luptam cu barbaria…

    Reply
  5. Vitalie, la Budapesta s-a facut un parc special, in afara orasului, cu toate statuile comuniste SCOASE din oras. Acesta e parcul de care vorbesti tu. Logica parcului a fost una strict turistica (o dovedeste si pretul biletului, mult ridicat fata de intrarea in orice alt muzeu: cam 15 euro!).
    In alta ordine de idei: inteleg logica ta, insa va trebui sa o duci pina la capat. Esti pregatit sa spui acelasi lucru si nemtilor? Adica de ce sa dam jos monumentele fasciste? Nu fac si ele parte din istoria – sinuoasa, si cum o mai fi ea! – a poporului german si a Europei, ca atare?
    Daca esti pregatit sa sustii si acest lucru, atunci sint de acord cu tine. Daca nu, atunci mi se pare ca esti in pericol sa cazi in greseala in care multi occidentali deja au cazut: dupa cum stii, negarea ororilor fasciste se pedepseste cu inchisoarea – a celor comuniste, nu! Cartea lui Hitler este interzisa in multe state, cele ale lui Marx, Engels si Lenin nu! Daca port un tricou cu zvastica pot sa fac pirnaie in multe state, daca port un tricou cu Che Guevara sau cu secera si ciocanul sint chiar cool! De ce aceasta discrepanta in atitudine? Daca dam jos simbolurile si statuile naziste, de ce nu si pe cele comuniste? Cu ce a fost comunismul mai bun decit nazismul?
    .-= andruska´s last blog ..Analitic versus continental: o nota =-.

    Reply
  6. Ce este un monument? Un punct de referinţă menit sa coaguleze anumite sentimente şi atitudini într-o cultura. Un artefact care asigura tranzitia trecutului in prezent si perpetuarea acestuia in viitor.
    Pentru ce se edifica munumentele ? Pentru a consacra anumite valori în cîmpul de gravitaţie a unei filozofii (ideologii).
    Cine edifica monumentele? Acei care au “puterea” necesară. Monumentele de război le edifică, biruitorii – vae victis!
    Ce avem noi în cazul dat, un sacrilegiu, o “slabiciune” sau o atitudine? Toate trei sau poate si mai multe – depinde unde plasam punctul de observaţie. Pentru rusul din Tambov, este un sacriliegiu. Pentru mulţi, inclusiv, din cei care au comentat mai sus pare fi o atitudinte. Pentru MAE rus – un prilej operaţional.

    Eu aşi propune sa ne uităm din perspectiva interacţiunea omului cu mediu. Este sau nu asta o manifestare a unei slabiciuni!?

    Reply
  7. Vitalie, “dimensiunilor individuale ale fiecarei vieti curmate de un rau” nu se expiaza impunand forme in completa disonanta cu sensibilitatea locului. Oamenii nu consuma binele pre-cooked ci-l interpreteaza si-l indentifica ca atare in interiorul unei anumite economii de emotii in care maniheismul si anecdoticul e la el acasa. Pur si simplu asta e natura umana pe care n-ai s-o schimbi tu indemnand la dragoste pe tunuri si pe statui interpretate local ca reprezentand tortionari, violatori si hoti la drumul mare. Pastisandu-l pe Faure, as zice ca statuile sunt forme ale spiritului; forma per se e aproape irelevanta; e incongruent repetabila atunci cand o anumita societate trece prin aceleasi experiente culturale dar si stearpa si otravita atunci cand e infipta intr-un sol nepotrivit.
    Si defapt ce intelegi tu prin “recuperarea unei atitudini individuale”? Iata o pilda atitudine individuala: mama mea – originara dintr-un sat sucevean – copila fiind a fost ingropata in transee drept protectie impotriva invaziei soldatilor rusi. Dupa ce valul a trecut, primul lucru pe care l-a observat i-a oferit material pentru cosmarele multor ani fiindca bravii eliberatori de indata ce au intrat in sat au ucis zeci de animale din sat si-au aruncat capetele la marginea drumului, in santuri mustind de sange. Iar asta in condiitiile in care trei ani de zile o unitate germana fu stationata langa sat fara nici un fel de incident. Ce e de recuperat aici? Cum ai s-o convingi pe mama ca statuia soldatului sovietic pe teritoriul romanesc reprezinta altceva decat o bataie de joc? Cum ai sa schimbi opinia unui popor de tarani, opinie ancorata intr-un miriad de naratiuni nefericite ca prezenta armatei rosii a fost altceva decat “cea mai recenta navalire tatara” (cum o intepreta bunicul meu mostenitor al unei memorii colective in care raul venea intotdeauna din est)? Ridicandu-i o hidosenie de bronz in ograda si construind ferme de porci pe cimitire?
    Raspunsul meu e ca ar fi cazul sa intelegi ca fiecare statuie isi are o casa si acelasi obiect in locuri diferite nu e aceeasi statuie. De pilda, e al tau Ihil Shraibman un clasic al limbii romane??? De ce Ihil Shraibman si nu Uri Belador? De ce Ihil Shraibman si nu Sebastian? De ce Ihil Shraibman si nu Ion Vianu? Sa inteleg ca faptul ca suferinta evreilor din Basarabia ii ofera lui Ihil Shraibman vreo calitate care sa-i transceanda lipsa de semnificatie in contextul literaturii romane? Acelasi raspuns e de dat si-n ce priveste distrugerea de monumente: un monument inacceptabil nu trebui distrus ci trebuie pus in context, trebuie trimis intr-un acasa inteles dupa geografia spirituala a locului. (Exemplul cu parcul maghiar de statui sovietice e un excelent exemplu cum e si faptul ca statuia soldatului de bronz din Tallin a fost mutata la cimitir.)
    Altfel, ce vrei sa spui prin lista de monumente pe care le propui? De ce si unde le-ai ridica si de ce ridica oamenii statui? Cum le-ar intelege oamenii care numai consumatori de ironii postmoderniste ieftine nu sunt?

    Reply
  8. Andruska, sunt gata sa acord si un asemenea drept nemtilor, si italienilor, si pacifistilor impuscati pentru lasitate (reabilitati abia acum cateva zeci de ani)…
    pledoaria este “asezata” pe ideea ca functia monumentului este SA INVETE (doua sensuri – pedagogic-prescriptiv, sa invete despre modul cum ar trebui sa fie istoria, comunitatea, individul, lumea, si descriptiv, adica, cum a fost lumea, comunitatea,individul) :
    1. pe intelegerea istoriei cum a fost, militez pentru pluralitatea interpretarilor istorice, de aici si pluralitatea reprezentarilor publice…dar pentru asta, din cate vad, e necesar un nou mod de a studia istoria… din aceasta idee deriva dorinta de a varsa ceva impuritati monumentalistice in spatiul public moldovean si romanesc, pentru a-l feri de unilateralitate (merita si evreii monumente ca au suferit, fiind impuscati cu duiumul, merita si deportatii)…
    2. pe intelegerea istoriei cum ar trebui sa fie, justificarea e si mai evidenta: satul global poate fi construit doar cu ajutorul unor perspective comune asupra trecutului, care sa fundamenteze relatiile viitorului… pentru a construi societati deschise e nevoie de perspective deschise, nu de tribalisme, si cand zic tribalisme am in vedere un anumit mod de a construi tablouri istorice: din perspectiva unui monolog, fie al partidului, fie al unei etnii ce-si zice natiune, in ambele cazuri asta se face impotriva cuiva, a altui partid, a altor etnii etc…
    si cred ca daca inca monumentele nu pot coexista atunci nici oamenii, sau e invers, nu m-am gandit…
    sigur, monumentele nu se impart in categorii dupa funtiile lor, sigur ca le indeplinesc simultan pe ambele, de a descrie si a prescrie, dar cel putin pot fi asezate in asa fel incat sa poata sa ne instruiasca asupra intregului nostru trecut, nu asupra celei mai recente revizuiri…
    ma mir ca toata lumea vrea sa darime monumentele soldatilor sovietici care ar fi impus comunismul local, fara a-si aminti ca acesta, comunismul adica, a fost instaurat, apoi mentinut cu sprijinul multor cozi de topor locale si acordul tacit sau chiar vociferat al unor “elite” care au inchinat ode, iar acum zic ca tot sistemul e de vina.. eu sunt pentru reconcilieri ale memoriilor, cum au facut Mitterand si Kohl la Verdun in 1984, sau macar ale mortilor, daca vii inca isi disputa orgoliile…
    Dao, mario, am neglijat cumva contextul dar generalizarile mele de mai sus se pliaza si pe realitatea romaneasca..nu cer, asa cum s-ar crede, relativizarea tuturor pacatelor, nici nu am cerut lichidarea scarilor morale, ci doar revizuirea unor criterii de scriere si constructie a memoriei istorice publice… nici macar nu am formulat vreo semnificatie universala a monumentelor, vreo chintesenta valabila in toate campurile si situatiile – am avansat un nou model, mi se pare mai eficient..sigur, romanii sunt sensibili si cumva decisi asupra influentei enfaste a soldatului sovietic la Bucuresti, ceea ce uita ei, e ca soldatul chiar a avut motive sa lupte cu nemtii, sa treaca prin Romania, sa ajunga la Berlin: era privit ca rasa inferioara, era sortit distrugerii, so, atitudinea buna a germanilor fata de populatiile romanesti nu a fost deloc o regula, ci mai degraba o exceptie..nu dea Domnul si spiritul universal al istoriei sa se schimbe perspectivele si modurile de a vedea/numi lucrurile (vedeti si postul meu despre constructia imaginii dusmanului)…la nivel discursiv, focusarea exclusiva pe pacatele rusilor genereaza un sentiment de autoiertare si perspeverare in pacat – vinovatul s-a gasit, il scoatem de aici, sau ne pisam pe monumentul lui, cum propunea un “mare patriot” ca reactie la acest post pe un alt blog)…
    s-ar putea ca maniheismul sa fie intr-adevar o structura de nedepasit, dar sensibilitatile pot fi modificate, inteleg ca societatea are nevoie de dusmani externi, de tapi ispasitori si restul arsenalului de mijloace retorico-ideologice pentru a-si mentine coeziunea, dar e ceva putred in rescrierile frecvente ale istoriei, mai ales atunci cand sunt facute/cerute/proclamate de o generatie, cea anscuta dupa anii 90, cam fara memorie istorica, care nu prea respecta traditia, care nu recunoaste autoritati, e vehementa si teribilista, nu e deloc conciliatoare, iar faptul ca se leaga de niste atribute nationale, e pentru ca nu are alte repere, dar, probabil nationalismul excusivist si rebeliunea vor fi tovarasi de drum temporari…
    cu Shraibman raspunsul e mult mai simplu> utilizezi aceleasi criterii cu care-i judeci pe tovarasii scriitori autohtoni, a fost bun sau rau..restul, apartenentele etnice, principiile ideologice (ma mir, bunaoara, ca pe Aleea Clasicilor din Chisinau nu e loc pentru I.C. Ciobanu, autorul unor tablouri bune a epocii post-razboi, poate cu ceva fortari ideologice, dar cine e lipsit de greseli) nu conteaza…

    Reply
  9. Ceea ce am constat: ca lumea are argumente. Si mai important: ca se discuta civilizat.
    Chintesenta: am invatat ceva.

    Respect pentru Vitalie, care incearca sa reabiliteze ideea de blog, care in viziunea mea e
    mult prea discreditata – de atatia altii – de inflatia flecarerii si a lui baga-ma si pe mine intr-“o sama de cuvinte” :). UN blog este interesant atunci cand pune in discutie o tema serioasa si mai ales o discuta serios.

    ESte unul dintre putinele bloguri – nu zic ca ma rup citind tare multe – in care vad o abordare eseistica, vie a scriiturii care se recomanda a se citi nu numai pe muzika (a se vedea mai sus Octav), ci mincand yaurt olandez. DE calitate. Ca si scriitura…

    Reply
  10. Vitalie, m-a amuzat ideia soldatul sovietic care “chiar a avut motive de a ajunge la Berlin” (cu arma stransa ferm sub bratul acoperit de sus pana jos de ceasuri si la capatul unei sir lung de violuri, betii si omoruri)… “Chiar” spre deosebire de ce? Daca aduci vorba despre motivatii ar fi cazul sa si oferi solutii pentru a impaca multitudinea de explicatii alternative pentru acelasi gen de comportament, fiindca ar trebui sa-ti fie evident ca soldatul roman luptand (si omorand si violand) pe Don isi avea propriul set de motivatii nu mai putin impresionant (si iluzoriu) decat cel al soldatului sovietic. Mai mult, ar fi cazul sa ne explici si cum aceste motivatii sovietice n-au fost sistematic anihilate de crimele sovietice… (Cam la modul in care nobletea reintoarcerii Basarabiei la Romania a fost practic anihilata de crimele antonesciene.)
    De ce ar trebui memoria crimelor sovietice ingropata sub monumente mustind de prost gust si inadecvare si pastrata in umbra crimelor romanesti , germane, etc. Cam cum ai vedea tu o impacare a memoriilor in conditiile in care nu-mi amintesc sa existe vreun monument militar polonez or romanesc in spatiul public rusesc?… Sute de mii soldati romani au murit pe teritoriul sovietic cu acelasi set de explicatii precum cel al rusului luptand la periferia Berlinului (“trebuie sa urmarim dusmanul pana la completa nimicire”…). Cam cate cimitire si munumente dedicate ale acestor soldati exista? Ce propui – in afara de vorbe sterpe in sprijinul prezentei in ograda mea a statuii celor care m-au calcat in picioare? Vreo conferinta, un flash mob, un joint venture, trei carti si zece postinguri pe sapte bloguri obscure?
    Poti sa-mi dai exemplu de vreo miscare semnificativa in Rusia in sprijinul caintei pentru nefericirea pe care au exportat-o? (Si nu-mi veni cu replica despre responsabilitatea locala – aceasta e problema mea si acesteia i se cuvine intr-adevar o statuie.) Da-mi exemplu de un inceput, un carlig de care sa ma agat in numele reconcilierii memoriei familiei mele cu cea a unui oarecare rus pe care l-ar fi neindreptatit soldatii de sub comanda bunicului meu…
    Cat despre Shraibman, te-am intrebat clar: ce merite literare are acest personaj in peisajul literaturii de limba romana fie si-n spatiul relativ ingust al Basarabiei? Daca are merite, ce anume i-ar da prioritate in fata a o mie de alti quasi-anonimi care nu-si au statuia in locul respectiv? De ce-ar fi pusa statuia respectivului tocmai pe aleea clasicilor (de altfel un loc de un gust indoielnic) si nu pe cea a barbatilor de un metru optzeci?

    Reply
  11. Cel se crede că “dreptatea2 a biruit, să întrebe învinşii…(nu mai ţin minte autorul).

    Adevăratul credincios este Satana! El este acel misionar care determină milionele la un comportament…omenesc. O avocatură a diavolului face mai mult decît zece predici şi posturi puse împreuna!

    Problema este – ce putem vedea şi mai apoi ce putem înţelege din ce am reuşit să vedem. Aţi recunoaşte greseala e cu mult mai greu şi mai valoros decît sa mai grămădeşti nişte argumente. E un mini act de revelaţie, complicat, dar merită…

    Reply
  12. Well … dacă statuia din București a fost ridicată în cinstea ostașului sovietic eliberator, sunt de înțeles aceste resentimente, monumentul a focalizat aceste sentimente abia după 20 de ani, cu mare întârziere. Comunismul românesc inițial s-a bazat pe Armata Sovietică, o armată de ocupație până când Dej l-a convins pe Hrușciov la o vânâtoare să-și ia acasă trupele.

    Paralela cu statuia din Tallin este evidentă, doar că acolo statuia era apărată de minoritatea rusească … iar în România de …

    Apropo, nemții au grijă de mormintele ostașilor lor și adună osemintele lor. Anual se amenajează mini-cimitire pe locurile unde au murit soldații Wehrmacht-ului prin Rusia, Ucraina și în alte părți. Și ce dacă au fost naziști? Este o atitudine umană. Este adevărat că nu le ridică monumente (probabil pentru că au pierdut războiul).

    Ce treabă are România cu naziștii și sovieticii? Are cimitire și de-un fel și de altul, iar ostașii români (inclusiv basarabeni) au luptat de ambele părți cu eroism bineînțeles, dar au murit degeaba, pentru că ei nu au monumente, în schimb are ostașul sovietic (nu și cel american sau britanic).

    În final este și o problemă de urbanism și amenajare a spațiului public. Bucureștiul era numit Micul Paris înainte de coborârea artei proletare pe plaiurile mioritice.
    .-= IM´s last blog ..Statistici de la sfârșitul comunismului =-.

    Reply
  13. Vitalie, ar mai fi si un aspect strict uman: pur si simplu nu le poti cere polonezilor – de pilda – sa pastreze o statuie a soldatului rus dupa cele ce s-au intimplat in padurea Katyn. Si mai ales in contextul in care Rusia nu recunoaste GENOCIDUL de care s-a facut atunci vinovata. Sa nu invinovatim victimele pentru ca nu se pot reconcilia cu calaii. Daca am putea sa facem asta am deveni sfinti – dar nu sintem decit oameni, si nu poti ierta pina nu ti se cere iertare, pina greseala – crima! – nu este recunoscuta deschis. Abia din acest punct incolo poate incepe reconcilierea!
    .-= andruska´s last blog ..Limba noastră de toate zilele (2) =-.

    Reply
  14. Ceea ce am constat: ca lumea are argumente. Si mai important: ca se discuta civilizat.
    Chintesenta: am invatat ceva.

    Respect pentru Vitalie, care incearca sa reabiliteze ideea de blog, care in viziunea mea e
    mult prea discreditata – de atatia altii – de inflatia flecarerii si a lui baga-ma si pe mine intr-“o sama de cuvinte” :). UN blog este interesant atunci cand pune in discutie o tema serioasa si mai ales o discuta serios.

    ESte unul dintre putinele bloguri – nu zic ca ma rup citind tare multe – in care vad o abordare eseistica, vie a scriiturii care se recomanda a se citi nu numai pe muzika (a se vedea mai sus Octav), ci mincand yaurt olandez. DE calitate. Ca si scriitura…

    Reply
  15. Salut,
    Vitalie, trebuia sa-mi dai si mie veriga la postul asta. E o discutie interesanta. Sunt cateva chestii pe care le-as adauga, asa pe proaspat, dupa ce am parcurs toate comentariile.
    1. Din discutia voastra lipseste chestia cea mai importanta cand discutam despre o lucrare de arta, idea artei in sine, cu istoria si conflictele ei. Lupta de secole intre partizanii formei si avocatii continutului. Lupta nu a incercat nici dupa proclamarea directiei socialist-realiste, si, important, aceasta directie nu a fost deloc forma preferata a artistilor avangardisti de stanga din noul URSS. In orice caz, eu zic ca forma e, pana la urma, chintesenta operei de arta, iar continutul e ceva cu ce umple privitorul (naiv sau mai putin naiv) o opera oarecare. Vitalie, de fapt, la un moment data discuta inconstanta interpretarilor.
    2. Daca lumea ar percepe aceste lucrari in termeni mai tehnici, dar din pacate toti se inglodeaza la dimensiunea propagandista, la deturnarea artei de catre politic, (creatorul desigur e total scos din exuatie). Dar s-ar putea argumenta ca autorul, de fapt, avea ceva de spus. Ca nu era un pion orb al sistemului. Artistii mari intotdeauna erau constienti de ce faceau, cum faceau, care era ideologia in care lucrau, de credeau sau nu in ea. Cunoasteau perfect limitele acesteia…
    3. Un mare plus al socialist-realismului a fost crearea unori opere de arta pentru multime. Nu stiu exact cat de reusita a fost aceasta tentativa pe terment lung. Pana la urma, arta a ajuns sa fie destul de accesibila si omului simplu din vest, fara socialist-realism, desi, multe actiuni artistice, care apar in spatiul public din vest sunt vadit generate de idei de stanga. Dar ce s-a intamplat in Ungaria, mutarea monumentelor, este, cred, o mare pierdere a spectatorui obisnuit ungur. Lui, celuia fara bani multi, i s-a taiat accesul la arta facuta special pentru el, din banii parintilor lui. El nu mai poate privi, nu mai poate avea opinii, nici chiar isterice, sau axioase, sau violente… A fost si el scos din ecuatie. Dealtfel, in Ungaria discutia inca e fierbine. Se scriu permanent articole, chiar carti despre acest scandal.
    Ca si in Polonia, dealtfel. Apropo, in Polonia discutia dureaza de aproape un secol;) In anii 20 in Varsovia a fost demolata o catedrala intreaga, de rit ortodox, tocmai pentru ca era vazuta ca un semn al ocupantului rus. Acuma spiritele s-au mai calmat. Monumentele ostasilor sovietici (si aliatilor lor), daca au rezistat pana acuma, raman acolo unde sunt. Uneori se mai muta cu cativa metri, bunaoara, din cauza constructiei liniei de Metrou, dar lumea s-a mai linistit.
    4. in Rusia exista monumente romanesti! ;)De ex. este bustul lui Antioh Cantemir, in SanktPetersburg 😉 A fost un cadou de la uvernul Moldovei, cred, in legatura cu nu stiu ce aniversare. Tre sa fie si mai multe. Nu-mi prea place discursul neo-colonialist, dar chestia e ca si arta e ceva ce poate fi impus cu baioneta sau cu banul. Si, desigur, arta nu se reduce doar la sculptura. Fiecare carte tradusa, fiece film romanesc/polonez aratat in Rusia, e de fapt un monument. Filmul Katyn a lui Wajda e un MONUMENT! Apropo, si in Katyn si in Smolensk, exista ansambluri monumentale executate de sculptori polonezi. Am vazut lucrarile prezentate la concursul pt ansamblul din Smolensk. Erau peste 60. Lucrate de artisti din toata lumea. Intens discutate in mass-media polona. Am multe imagini, daca pe cineva intereseaza, le pot plasa undeva pe Picasa.
    5. Ciobanu nu e pe alea clasicilor pentru ca, adicatelea, a colaborat. Ca si Lupan. Ca era vorba sa-l puna. Dar, pana la urma i-au pus bustul la cimitir. Dar, Lupan, de exemplu, e reprezentat de unii lingvisti americani ca un eminent luptator pentru revenirea la limba romana (ma rog, cu toate, retusurile de vigoare ale timpului, pe atunci, moldoveneasca, adica) prin ’70!:)
    6. Cine stie, de ce-o fi fost impuscati soldatii rusi. Daca ar fi impuscat toti violatorii, apoi, armata sovietica ar fi ramas fara soldati! Din perspectiva actuala, zic ca au impuscat soldati care se opuneau sefilor. Care poate incercau sa se opuna razboiului. Care incercau sa se opuna violatorilor. I-au impuscat, le-au lipit eticheta de violatori. Si lupu-i satul si oaia intreaga. In acest fel, monumentul despre care s-a discutat mai sus ar obtine o noua interpretare, mult mai acceptabila.
    7. Nemtii vad violatori in rusi, dar stramba din nas cand li se aduce aminte ce au facut cu evreii. Probabil (desigur speculez) de asta au interzis ei sfastica si simbolistica nazista, ca sa nu li se mai aduca aminte, aa sa fie lasati in pace sa uite… Cu interdictiile si cu uitarea nu faci nimic. Faptul ca atrocitatile respective s-au intamplat, inseamna ca se mai pot repeta. Vitalie, sa stii ca nu doar cei de dupa 90 sunt istoric-virgini. Si cei dinainte nu stiu mare branza. Mie mi-i rusine sa zic, dar eu de chestiunea evreiasca in contextul nostru cultural am auzit doar f. intamplator, vreo 6 ani in urma din niste notice succinte din jurnalul lui Kafka.) DTre sa tinem minte. De asta tre sa nu dam la o parte aceste obiecte monumentale, care misuna de isorie, de tragedii, sa nu le distrugem, sa nu le punem in parcuri de distractie cu bilet de intrare scump.
    7. nu ma pot pronunta in cazul monumentului de la Bucuresti. Dar, de cate ori eu ma gandesc la aceste monumente ale ostasilor care au luptat cu nazizmul, eu ma gandesc in primul rand la Soljinitin. Soldat sovietic, care a luptat si cu nazizmul si cu stalinizmul. El e luptatorul. El nu poate fi dat jos. El e continutul cu care umplu eu mintal forma acestor monumente. El si inca multi ca el.
    8. Se zice ca oamenii in varsta asociaza sculpturile soldatilor rusi cu violatorii. nu este adevarat. oamenii simpli asociaza sculpturile cu ce li se zice sa asocieze, cu interpretarile oferite de ideologia de moment sau de constientul colectiv (intotdeauna critic). Am vorbit cu multi oameni in varsta din Chisinau. Oameni care nu vor sa faca cariere politice de-ampulea. Oameni simpli. Intelectuli romani basarabeni. Ei vad in monumente opere de arta. Ei vad eroi. Ei vad luptatori cu nazistii. Oameni frumosi. Tineri. Puternici. Rezistenti. Curajosi. Ei vad in aceste monumente memorie!
    8. E timpul sa se scrie vreo carte pe tema asta. Ca vad ca discutia tot mocneste. Ar trebui sa te apuci tu Vitalie, ca vad ca ai timp berechet!:)

    Reply
  16. Care nu stiu de ce nu ti s-a salvat pe blog.

    Iata-l aici:

    Vitalie, trebuia sa-mi dai si mie veriga la postul asta. E o discutie interesanta. Sunt cateva chestii pe care le-as adauga, asa pe proaspat, dupa ce am parcurs toate comentariile.

    1. Din discutia voastra lipseste chestia cea mai importanta cand discutam despre o lucrare de arta, idea artei in sine, cu istoria si conflictele ei. Lupta de secole intre partizanii formei si avocatii continutului. Lupta, care nu a incetat nici in zona rosie dupa proclamarea directiei socialist-realiste, si, important, aceasta directie nu a fost deloc forma preferata a artistilor avangardisti de stanga din proaspatul format URSS. In orice caz, eu zic ca forma radicala e, pana la urma, chintesenta operei de arta, iar continutul e ceva cu ce umple privitorul (naiv sau mai putin naiv) o opera oarecare. Vitalie, de fapt, la un moment data discuta inconstanta interpretarilor in funtie de unde bate vantul politic.

    2. Daca lumea ar percepe aceste lucrari in termeni mai tehnici,mai artistici, dar din pacate toti se inglodeaza la dimensiunea propagandista, la deturnarea artei de catre politic, creatorul desigur fiind total scos din ecuatie in aceste discutii. Dar s-ar putea argumenta, ca autorul, de fapt, avea ceva de spus. Ca nu era un pion orb al sistemului. Artistii mari intotdeauna erau constienti de ce faceau, cum faceau, care era ideologia in care lucrau, de credeau sau nu in ea. Cunoasteau perfect limitele acesteia… De fapt, discutia aceasta in sine, e o dovada a prezentei autorului. Datorita maiestriei sale aceste lucrari inca mai persista!

    3. Un mare plus al socialist-realismului a fost crearea unori opere de arta pentru multime. Nu stiu exact cat de reusita a fost aceasta tentativa pe terment lung, si cat de rafinat in ale artei era omul sovietic de rand. Pana la urma, arta a ajuns sa fie destul de accesibila si omului simplu din vest, fara socialist-realism, desi, multe actiuni artistice, care apar in spatiul public din vest sunt vadit generate de idei de stanga. Dar ce s-a intamplat in Ungaria, mutarea monumentelor, este, cred, o mare defavoare/pierdere facuta spectatorui obisnuit ungur. Lui, celuia fara bani multi, i s-a taiat accesul la arta facuta special pentru el, din banii/sudoarea parintilor/bunicilor sai. El nu mai poate privi, nu mai poate avea opinii, nici chiar isterice, anxioase sau violente referitoar la aceste monumente… A fost si el scos din ecuatie. Dealtfel, in Ungaria discutia inca e fierbine. Se scriu permanent articole, chiar carti despre aceasta hotie.

    Ca si in Polonia, dealtfel. Apropo, in Polonia discutia dureaza de aproape un secol;) In anii 20 in Varsovia a fost demolata o cogemite catedrala de rit ortodox, tocmai pentru ca era vazuta ca un semn al ocupantului rus. Acuma spiritele s-au mai calmat. De, cu experienta vine si intelepciunea. Monumentele ostasilor sovietici (si aliatilor lor), daca au rezistat pana acuma, raman acolo unde sunt. Uneori se mai muta cu cativa metri, bunaoara, din cauza constructiei liniei de Metrou, dar lumea s-a mai linistit si nu vrea sa-i fie lobotomizat spatiul public.

    4. in Rusia exista monumente romanesti! ;)De ex. este bustul lui Antioh Cantemir, in SanktPetersburg 😉 A fost un cadou de la guvernul Moldovei, cred, in legatura cu nu stiu ce aniversare. Tre sa fie si mai multe. Nu-mi prea place discursul neo-colonialist, dar chestia e ca si arta e ceva ce poate fi impus cu baioneta sau cu banul. Si, desigur, arta nu se reduce doar la sculptura. Fiecare carte tradusa, fiece film romanesc/polonez aratat in Rusia, e de fapt un monument. Filmul Katyn a lui Wajda e un MONUMENT! Apropo, si in Katyn si in Smolensk, exista ansambluri monumentale executate de sculptori polonezi. Am vazut lucrarile prezentate la concursul pt ansamblul din Smolensk. Erau peste 60. Lucrate de artisti din toata lumea. Intens discutate in mass-media polona. Am multe imagini, daca pe cineva intereseaza, le pot plasa undeva pe net.

    5. Ciobanu nu e pe alea clasicilor pentru ca, adicatelea, a colaborat. Ca si Lupan. Ca era vorba sa-l puna. Dar, pana la urma i-au pus bustul la cimitir. Dar, Lupan, de exemplu, e reprezentat de unii lingvisti americani ca un eminent luptator pentru revenirea la limba romana (ma rog, cu toate, retusurile de vigoare ale timpului, pe atunci, moldoveneasca, adica) prin ’70!:) Curios, ca Vierul a reusit sa se strecoare pe alea aceea, ca parca el a scris despre scolarul Lenin, care a fost candva copil, nu? 😉

    6. Cine stie, de ce-o fi fost impuscati soldatii aceea rusi… Daca ar fi impuscat toti violatorii din armata sovietica, apoi, armata sovietica ar fi ramas fara soldati! Ca si multe alte armate. Din perspectiva actuala, zic ca poate nu e chiar asa cum scrie pe hartia oficiala. Speculez si zic ca au impuscat soldati care se opuneau sefilor? Care poate incercau sa se opuna razboiului? Care incercau sa se opuna violatorilor? I-au impuscat, le-au lipit eticheta de violatori, si acuma si lupu-i satul si oaia intreaga. In acest fel, monumentul despre care s-a discutat mai sus ar obtine o noua interpretare, mult mai acceptabila local… Desigur e doar o speculatie.

    7. Nemtii vad violatori necunoscuti in rusi, dar stramba din nas cand li se aduce aminte ce au facut cu evreii, cu tiganii si nu doar cu ei. Probabil (desigur speculez) de asta au interzis ei svastica si simbolistica nazista, ca sa nu li se mai aduca aminte, ca sa fie neamtu si austriacu de rand lasati in pace sa uite… Cu interdictiile si cu uitarea nu faci nimic. Faptul ca atrocitatile respective s-au intamplat, inseamna ca se mai pot repeta. Vitalie, sa stii ca nu doar cei de dupa 90 sunt istoric-virgini. Si cei dinainte nu stiu mare branza. Mie mi-i rusine sa recunosc, dar eu de chestiunea evreiasca in contextul nostru cultural am aflat doar f. intamplator, vreo 6 ani in urma din niste notice succinte din jurnalul lui Kafka. Tre sa tinem minte. De asta tre sa nu dam la o parte aceste obiecte monumentale, care misuna de isorie, de tragedii, sa nu le distrugem, sa nu le punem in parcuri de distractie cu bilet de intrare scump.

    8. Nu ma pot pronunta in cazul monumentului de la Bucuresti. Dar, de cate ori eu ma gandesc la aceste monumente ale ostasilor care au luptat cu nazizmul, eu ma gandesc in primul rand la Soljinitin. Soldat sovietic, care a luptat si cu nazizmul si cu stalinizmul. El e luptatorul. El nu poate fi dat jos. El e continutul cu care umplu eu mintal forma acestor monumente. El si inca multi ca el. Armatele ordonate nu sunt compuse doar violatori. Mai sunt printre ei si eroi.

    9. Se zice ca localnicii in varsta asociaza sculpturile soldatilor rusi cu violatorii. Nu este adevarat. Pe oamenii simpli de obicei nu-i prea intereseaza monumentele. Au alte chestii pe cap. Iar daca si asociaza sculpturile, apoi sau cu ce li se zice sa asocieze, cu interpretarile oferite de ideologia de moment, sau foarte sanatos, cu ce le dicteaza asociile libere, sau constientul colectiv (intotdeauna critic). Am vorbit cu multi oameni in varsta din Chisinau. Oameni care nu vor sa faca cariere politice de-ampulea. Atat oameni simpli, cat si intelectuli romani basarabeni (ca sa nu zi). Ei vad in monumente opere de arta. Ei vad eroi. Ei vad luptatori cu nazistii. Oameni frumosi. Tineri. Puternici. Rezistenti. Curajosi. Ei vad in aceste monumente memorie! Dar, ar fi interesant de facut ceva studii sociologice in privinta asta, ca fiecare vorbeste de ce stie, subiectiv. As fi curios sa citesc ceva de genul asta. Poate fi tema unei lucrari de master, sau chiar doctorat…

    10. E timpul sa se scrie vreo carte pe tema asta. Ca vad ca discutia tot mocneste. Ar trebui sa te apuci tu Vitalie, ca vad ca ai timp berechet!:)

    Reply
  17. aha, uite ca acuma merge far de probleme. inca o chestie atunci, contrar cu ce zici tu, se pare ca pactul Ribentrop-Molotov era intens discutat de catre toti comunstii de rand, tarani si muncitori! era un soc pentru multi, si un pas greu de inteles sau acceptat. mai ales pentru multi comunisti polonezi. apropo, Stalin a desfiintat partidul comunist polonez. Stiai? cica era infiltrat de imperialisti. pana la urma, se pare ca lumea s-a impacat cu gandul cand s-a inteles ca Stalin planuia de la bun inceput un razboi cu Germania. Asa sugereaza Marcy Shore in mai multe articole recente. Si desigur, intra pe fir si Suvorov, cu contraistoria sa…
    O zi buna.

    Reply

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.