tacerile care vorbesc

O tăcere laşă a intrat pe uşa Universităţii de Stat din Moldova şi stă acolo, deja zile bune. Câteva surate ale ei s-au instalat la intrările celorlalte universităţi, şcoli, colegii, licee. Duhul timpului. Zeitgeist adică…

Pseudo-revoluţia din 7 aprilie, şi mai ales formularea ei politică şi ideologică a generat un tip de discurs antipedagogic al Puterii în care, învăţătorul, creatura aia bugetară care trăieşte din mila finanţelor publice, apare ca un ţap ispăşitor util, tocmai victima aia arbitrară ce trebuie sacrificată ritualic pentru a reduce apetitul de violenţă pe care-l posedă societatea după dezmăţul din 7 aprilie.

Întreaga săptămână trecută Preşedintele Republicii Moldova a ţinut/citit/pronunţat acuze la adresa profesorilor, pe un vădit ton de procuror, aceştia fiind învinuiţi de faptul că ar fi corupţi (o fi, d-le preşedinte, unii mituiţi printre ei, dar nu toţi şi, până una-alta, n-a căzut nici unul în plasa organelor incompetenete, în pofida unor dezvăluiri şocante, so, hoţul nedovedit nu e hoţ), că ar pregăti specialişti incompetenţi (cum ar veni, lăsate la mila Bugetului de Stat şi a unor antreprenori, universităţile ar avea de unde lua bani pentru cărţi, cămine, salarii, conferinţe)… Universităţile, dar şi restul instituţiilor de învăţământ au luat însă apă în gură…

Poliţia a descins, după 7 aprilie, aproape zilnic în căminele universitare, arestând studenţi, există cazuri de maltratare a unora, au fost intentate dosare şi unor lectori universitari, acum, în cămine domneşte o frică paralizantă şi o stare de insecuritate generală, studenţii nu mai vor să înnopteze acolo, nici nu se mai pot concentra asupra studiilor – mediul academic s-a făcut din nou că plouă, mă rog, câte nu faci când stai la cheremul Ministerului Educaţiei şi Tineretului…

Ieri, şeful statului a mai dat o palmă sistemului de învăţământ; într-un interviu acordat ziarului spaniol El Pais Vladimir Voronin spune: „Profesorii din învăţământul mediu şi superior au jucat un rol foarte destructiv, mai ales la Chişinău, pentru că ei formează continuatori ai lui Ion Antonescu.” Cum ar veni dictatori. De parcă pedagogii i-ar fi obişnuit pe tineri că opinia oponentului nu contează, că aceasta poate fi ignorată, că domină întotdeaună cel mai puternic, adică „mujicul”, că legea poate fi întoarsă ca la Şoldăneşti, că interesul joacă fesul şi că, în anumite momente, drepturile umane nu sunt decât o ficţiune dintr-o poveste diferită de a noastră…

Nu mă aşteptam să meargă vre-un doctor habilitat sau academician prin comisariate, nici ca rectorii să anuleze procedurile legale fireşti,  ar fi fost ok dacă, de la înălţimea prestigului lor ştiinţific şi moral (atât cât este) intelectualii din mediul academic ar fi condamnat orice formă de abuz, reală sau eventuală, faţă de discipolii lor, şi orice formă de suspendare a unor drepturi fundamentale printre care prezumţia nevinovăţiei sau dreptul la un proces echitabil. Despre dezminţirea verdictelor preşedintelui nici nu e vorba, că nu cred că se bagă cineva…Din teamă de tăcerea de la uşile universităţilor…

update, a aparut totusi la Universitate un manifest, ce-i drept anonim:

10 thoughts on “tacerile care vorbesc”

  1. eu am lansat o asemenea idee la facultate…dar nu a fost nici macar luata in seama…pe de alta parte, credibilitatea mea stiintifica si profesionala (un simplu tanar lector) e prea mica pentru ca, daca fac eu conferinte de presa ori scriu declaratii, sa aiba vre-un rasunet+impact semnificativ..se cer cateva piese grele (profesori, doctori habilitati, academicieni)…

    Reply
  2. de unde asa nestemate vrei sa iei? ai unitat ca profesorii de la usm sunt niste catari inhamati la caru mojicului cela pe care si l-au ales in an? de unde vrei sa se promoveze o politica libera a universitatii, daca mojicu nostru s-a pupat de trei ori cu batranul?

    dorel curtescus last blog post..actuale/actuality

    Reply
  3. Că studenţii şi profesorii sunt îngrijoraţi, dacă nu chiar speriati, este doar o faţetă a situaţiei care o trăim. Problema este cu mult mai gravă. Înainte de evenimentele în cauză exista iluzia că legea, ca mecanism de organizare a vieţii colective şi instrument de soluţionare a conflictelor, cumva îşi mai poate face loc şi mai încape în matricea de orînduire a societăţii construită de “putere”, acum arama a iesit pe fata clar.

    Ecuaţia e cît se poate de explicită: autoritatea legii versus puterea autorităţii nu ţine. În subconştiinţa colectivă se imprintează nişte asociaţii care vor lega soarta individului de manifestările “puterii”. Legea rămîne ca un fundal formal, mai mult pentru a păstra nişte ţinute impuse de “duhul timpului” (vorba ta) decît dimensiune unde omul ordinar îşi cauta dreptate.
    Situaţia asta are nişte rădăcini mai adînci decît doar voinţa unui om care a ştiut să profite, dar pe noi nu interează (la moment) etimologia ei. Contează altceva. Contează atitudinea care o ia fiecare. Bineinteles, aceasta poate fi expimată diferit: cineva are destul curaj (sau mai puţine riscuri) să facă o declaraţie publică; altul se va rezuma să explice desluşit aproapeluli ce se întimplă, al treilea va continua să facă ceea ce facea ca regulă menţinînd verticalitatea. Este un lucru, însă, care poate să-l facă fiecare – sa-şi raspundă la întrebarea: “de ce mă tem eu?” şi să încerce să elimine această frică din oase. Pînă la urma toată lupta se duce în suflet. În momentul în care profesorii vor pleca de la obsesia stării impuse, ei vor identifica forţă pentru aceste răspunsuri.
    Cineva din clasici a zis: “Eu nu pot să schimb aceasta, dar nimeni nu mă poate opri să dispreţuiesc.”

    Reply
  4. A protesta nu înseamnă a acţiona cu scopul de a schimba situaţia? Cum putem să o schimbăm? Mă simt ca într-o cutie de conserve. Spuneţi ce să facem. Dă-i încolo de academicieni, nu ştiţi cum aplaudau neghiobiile şefului statului?

    Reply
  5. Ion, am vazut si eu reportajul, apoi, si portalul Curaj.net a publicat stirea..din pacate, dupa cum se vede, cele mai indraznete fete ale USM sunt din Facultatea de Litere, si rangul lor nu e mai mare decat lectori, prodecani sau profesori..din pacate, administratia tace, greii -decanii, prorectorii, rectorii se fac ca nu stiu (Ciocan a zis ca nu a auzit de un asa manifest)…le este frica…ma rog, demnitatea se poate apara si fara ei

    Reply

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.