de la cub la sfera

În bruma mea de şcoală sovietică purtam în geantă o jucărie (am dus-o până prin clasa a şasea, mult timp după ce Imperiul se desfiinţase): o invenţie nebună a unui inginer ungur – cubul Rubik (varianta clasică 3x3x3). O purtam în geantă alături de tartinele cu unt pe care mama le punea în ghiozdan…

Mecanismul de plastic făcea furori printre elevi, fiind, în zilele ploioase sau friguroase, o bună alternativă fotbalului… Organizam chiar campionate ad-hoc: cine rezolvă mai rapid cubul… Recordul personal a fost sub un minut.

Uneori practicam întrecerile în cadrul orelor: un coleg rezolva cubul, îl „strica”, apoi îl dădea altuia să-l rezolve şi tot aşa, în lanţ. Câteodată cubul era confiscat de vre-un prof indispus…

Am rămas un fan necondiţionat al cubului Rubik, iar azi aflu că inginerul Ernő Rubik a mai inventat o jucărie: Rubik’s 360, care iese oficial în lume în august 2009, şi, probabil, în pieţele din Chişinău, prin filiera chineză, în iunie-iulie… Sper să-l găsesc undeva… Jocul ar avea drept scop incadrarea unor bile colorate, situate în trei sfere concentrice, în lăcaşele colorate corespunzător…

Mă gândeam să înfiinţez un club / asociaţie a iubitorilor cuburilor Rubik. Eu am practicat cubul clasic, dar aş fi dorit să încerc alte variante (4x4x4, 5x5x5, 6x6x6)…

sursa imagine: Telegraph

4 thoughts on “de la cub la sfera”

  1. Niciodată nu am putut “rezolva” (dacă se spune aşa) acest cub multicolor, dar sînt şi din altă generaţie – generaţia “Dendy”… doar mă miram văzînd prin internet, un japonez, chinez… sau tot din familia lor ce-l aducea în regulă cu ochii legaţii în vreo două minute.
    Aici cred că-ai exagerat cu recordul personal de mai puţin de o minută, dar dacă tot faci un “club de cub” mă inviţi şi pe mine.

    maxs last blog post..Puciul FILATelist în stil JurnalTV

    Reply
  2. coincidenta sau nu, dar azi am vazut un tip care se juca cu cubul in autobuz. eu nu am sa uit niciodata cum cubul meu mi-a fost furat la tara chiar a doua zi dupa ce l-am primit. Faza cea mai tare este ca am alergat dupa hoti si am vazut cine sunt, dupa care am revenit cu “intariri”, insa asa si nu am reusit sa-l recuperam …

    IMs last blog post..Obama si planul sau

    Reply
  3. max, recordul mondial e de 7 sec si ceva…acuma, timpul rezolvarii depinde de multe alte lucruri: gradul de amestecare al cubului (se intampla uneori ca acesta sa fie “stricat” sistemic, si daca prinzi sistemul, e o chestie de timp putin sa-l rezolvi), intamplare etc…
    acum cred ca nu l-as face in mai putin de 5-6 min…am procurat zilele astea unul din piata (e 10 lei, adica 1 $0 si fac antrenamente…

    Reply

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.