crocodil

E un joc practicat printre copii, adolescenţi, tineri, maturi, de fapt, pentru toate vârstele. Unii zic că nici măcar n-ar fi un joc, ci doar un pretext ludic.

Regula 1: trebuie că există un grup de „iniţiaţi” care cunosc jocul.

Regula 2: căutăm un neiniţiat care aude pentru prima oară de „Crocodil”. În companiile mari, cu oameni ce nu se cunosc între ei, probabilitatea de a găsi un asemenea ins e mare…

Regula 3: novicele va trebui să explice prin gesturi un cuvânt pe care unul dintre „ştiutori” i-l va sugera, iar restul auditoriului încearcă să-l ghicească.

Regula 4: cineva dintre iniţiaţi ia novicele la un loc retras şi-i zice cuvântul „crocodil”.

Regula 5: novicele traduce cuvântul în limbaj mimico-gestual…

Clenciul e că întreg cercul de iniţiaţi cunoaşte cuvântul ce i-a fost sugerat novicelui, dar toţi se străduie s-o facă pe niznaiul, adică morţi în popuşoi, adică, cum ar veni, nepricepuţi.

Ideea de bază a distracţiei constă în a evita pronunţarea cuvântului „crocodil” de către auditoriu: e o goană între iniţiaţi şi novice: primii se străduie să nu zică cuvântul „crocodil” chiar atunci cân e e vident că despre el merge vorba (se poate de vorbit despre reptile, despre şopârle, despre cele dispărute), iar novicele încearcă să-i convingă că acesta-i un cuvânt atât de simplu. Jocul durează atâta cât ţin nervii participanţilor…

Am fost pe post de novice (la Cla Plăcinte Ains, organizat, găzduit şi animat de Klaus) – o senzaţie tare, datorată unei tensiuni: cum dracu, nu pricep ei că e vorba de crocodil, când arătam atât de convingător cum un corp însufleţit stă în apă, pândeşte apoi iese din apă brusc, cască o gură cât o şură şi muşcă (pe vărul lui Klaus crocodilul meu închipuit „l-a muşcat” mai în serios de câteva ori, cred că are sărmanul vânătăi!)? Neînţelegerea prefăcută a „iniţiaţilor” mă scotea, pe alocuri, din minţi…Nu pot, gândeam eu, să fiu atât de neconvingător şi un actor atât de mediocru… printre variantele propuse de auditoriu: pinguin, bârnă, hipopotam, ţistar.

Mai târziu, a apărut un alt prieten al lui Klaus, student la VGIK (Institutul Rus de Cinematografie Gherasimov), căruia  i-am jucat aceeaşi festă. Tipul şi-a lust în serios rolul: a gesticulat generos, iar noi, printre zâmbete, avansam idei „deştepte”: Ceburaşka (era atât de aproape încât ne temeam să nu-şi de aseama), archeopterix, tiranozaur, rechin, covrig, gimnast… Într-un final, tipul şi-a dat seama că este „jucat” (dacă nu mă slava Năstica, nu ştiu care ar fi fost soarta mea), iar cireaşa de pe tort a fost când tipul care a iniţiat novicele a rostit pe un ton demn de orice Arhimede: Crocodil!!! Uraaaaa!

Un joc minunat, merită jucat cu plăcinte, vin, vin fiert (maestrul de ceremonii Florin), plăcinte (Dana is the best)…

6 thoughts on “crocodil”

  1. rupe jocul, sau mai bine zis ideea. nu am jucat nicicind asemenea joc, dar cred ca ma voi intelege cu prietenii sa facem pe cineva de nimic – oricum sintem de la jurnalism, ar trebui sa posedam arta gesticularii eficiente…
    — cit tine de tine, nu ma mir ca ai fost original, ti-am mai scris despre asta in comentariul de la “Cafe philosophique la TV”

    maxs last blog post..Cîte ceva despre vise daltonice…

    Reply

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.