Stalin si Matroana

20081126194615_3b

Stalin a intrat totuşi în biserică „călare” pe o icoană. Evenimentul s-a produs în noiembrie, în biserica din Strelna,   o suburbie a Sankt-Petersburg-ului, tot el Leningrad, tot el Petrograd, tot el leagăn al revoluţiilor ruse din februarie şi octombrie/noiembrie 1917.  

Egumenul Eustafie (Jakov), cel care a agăţat icoana în biserică, şi-a motivat astfel intenţia: „Sentimentul că Stalin – tătuca popoarelor, este un pic şi tatăl meu, acest sentiment nu m-a părăsit niciodată. Am avut încă 2 taţi, în afară de Tatăl Meu Ceresc: unul – tatăl meu de carne, iar celălalt – Stalin, tatăl popoarelor, care a fost aspru, care, poate a greşit, dar care a fost, totuşi, tatăl ţării mele.”

Minunea a durat, ce-i drept, doar 2 zile. Întâi enoriaşii s-au arătat nemulţumiţi iar vladica a mutat icoana la un loc mai ferit de ochii lumii, după care a fost nevoit s-o scoată definitiv din sfântul lăcaş. Mai mult, Eustafie a fost nevoit să abandoneze, „din proprie iniţiativă” postul de muncă.  

 

Matrona Dmitrievna Nikonova (1881 – 1952) este unul dintre cei mai importanţi sfinţi ai Bisericii Ortodoxe Ruse. Oarbă de la naştere, Matrona începe să prezică şi să trateze bolnavii la vârsta de 8 ani.

A avut doi fraţi, ambii membri ai Partidului Comunist al URSS. A prezis Revoluţia din Octombrie, „când vor fura, vor distruge biserici şi îi vor goni pe toţi”, Marele Război pentru Apărarea Patriei, „iată, acum vă certaţi, împărţiţi una-alta, dar va veni războiul. Desigur, multă lume va muri, dar poporul nostru rus va învinge. Duşmanul nu va reuşi să ia Moskova, doar o va arde puţin.”

 

Legenda spune: la începutul războiului, când situaţia Armatei Roşii şi a Uniunii Sovietice era catastrofală (nemţii ameninţau Kievul, Minskul şi se îndreptau spre Moskova), unul dintre funcţionarii din aparatul de pază al lui Stalin, a adunat ceva îndrăzneală şi i-a zis Tatălui Popoarelor, Conducătorului Înţelept al Familiei Sovietice că în Moskova vieţuieşte o femeie sfântă, adevărat proroc, ce ar fi prezis multe lucruri uluitoare care s-au întâmplat apoi. Femeia i-ar spune şi lui, lui Stalin însuşi, ce se va întâmpla în viitor cu Rusia. Stalin s-a arătat foarte curios şi chiar a mers la acea femeie (Matrona). Nu se ştie cu exactitate cât şi ce au discutat cei doi, gura târgului a păstrat doar prezicerea sfintei că ruşii vor învinge negreşit. După care Stalin şi-ar fi revenit din groapa fricii în care căzuse după 22 iunie, a luat conducerea în mâinile proprii, a apărat capitala şi i-a alungat pe cotropitori de pe „Sfântul Pământ” rus…

 

Paradoxal, incidentul dă apă la moara Bisericii Ortodoxe Ruse, asta pentru că:

– Stalin nu apare cu aură, nimb sau oricare alt însemn „sfânt”, deci, nici vorbă de beatificarea lui… Măreţul urmaş al lui Lenin poartă uniforma sa militară tradiţională (e de mirare că pictorul anonim n-a băgat o pipă în gura celui mai fidel continuator al marxism-leninismului)

– structura mitologică utilizată (seamănă izbitor de mult cu: „du-te la oştire, pentru ţară mori, şi-ţi va fi mormântul, încoronat cu flori“) răstoarnă, dintr-o lovitură, întreaga istorie a unuia din momentele cheie ale imaginarului naţional rus: Marele Război pentru Apărarea Patriei. În locul schemei retorice: Partidul a salvat ţara, uzată deja după excesele lui Brejnev, apare alta, mult mai comodă pentru Biserică: Religia (credinţa creştină ortodoxă) a salvat partidul, şi prin el, ţara!

– ce altceva mai măreţ decât acel moment sublim când căpetenia ateilor din lume, cel mai mare prigonitor de biserici, fiul risipitor al credinţei, vine, într-un moment când ţara condusă de el este în pericol, la talpa ţării, la Maica Rusie, la izvoarele ortodoxe ale sufletului rus, ia de acolo apă vie cu ajutorul căreia izbuteşte să învingă duşmanul… (o, sfântă răzbunare a istoricilor asupra istoriei, o, simbol al victoriei peniţei asupra glonţului!)…

Bănuiesc că stareţul Eustafie n-a acţionat de capul său, iar tentativa sa a fost doar o tatonare de teren. Mă gândesc că, în 2-3 ani, Stalin şi-ar putea căpăta un loc de cinste în iconografia postmodernă rusă, alături de un Lenin care consultă un preot pe timpul războiului civil, alături de un Hruşciov care cere ajutorul patriarhului în criza rachetelor etc…

Sinteza iconografică configurată astfel ar mulţămi toată lumea: pe anticomunişti, pentru că Stalin n-a fost canonizat, pe comunişti, pentru că totuşi, acesta stă în Biserică… Un fel de Caragiale perfect: Să se modifice dar să nu se schimbe nimic.

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.