Herta Muller „Regele se-nclina si ucide”

 

 

 

Herta Muller, „Regele se-nclină şi ucide”

Iaşi, Polirom, 2005

Secolul XX, s-a spus, a fost mult prea obsedat de problema limbii şi derivatelor lingvistice (limbaj, comunicare, discurs, enunţ). Limba e, retrospectiv, subiectul care colorează întreg veacul şi unul dintre cele 2-3 lucruri pentru care epoca noastră va fi fost amintită cândva, într-un manual viitor de istorie trecută…

Fixaţia generică pentru limbă a aliniat, în umbra ei şiruri eterogene de indivizi şi creiere provenind din zone diverse ale experienţei umane: politicieni, agitatori, matematicieni şi fizicieni, ingineri dar şi scriitori. Dincolo de scopurile lor contradictorii, uneori adverse, cohortele de asaltatori ai limbii împărtăşeau o credinţă comună: limba nu e un lucru fix, un perete imobil situat între individ şi lume, ci un organism viu, cu capriciile şi mângâierile sale. Un bidiviu nărăvaş care trebuia îmblânzit, domesticit.

Pentru unii, calul trebuia menţinut în starea de sălbătăcie (doar fiind lăsată de capul ei limba mai poate să producă gândire), pentru alţii, dimpotrivă, animalul se cerea închis în ţarcul comod al ideologiilor oficiale, pentru a-l steriliza şi a-l deposeda de încărcătura de gândire care ar fi stricat planurile de socializare corectă urzite de arhitecţii totalitari… Odată căzută în desuetudine prima armă a proiectului totalitar – violenţa (aici unealta se întorcea împotriva celui ce o aplica, conform unei logici perverse, prevăzute de chiar dumnezeul teoretic, Marx – când indivizii terorizaţi nu mai aveau de pierdut decât lanţurile lor, în ei se trezeau forţe nebănuite care ridiculizau ameninţările autorităţilor, e şi cazul unui fenomen sacru – „creştinismul închisorilor”, a cărui istorie abia aşteaptă să fie scrisă), eforturile Statului totalitar s-au orientat spre un control generalizat al limbii, cu miza explicită de a lua sub control gândirea… Marile bătălii pentru limbă nu s-au purtat, aşa cum se crede, pe câmpurile de luptă teoretice, în amfiteatre ale Academiilor sau Universităţilor, ci în mici cabinete semiiluminate, betonate, ascunse sub pavaj. O astfel de istorie a „problemei lingvistice” ar fi alta decât cea oficială, dar nu mai puţin credibilă.

Bucăţile de proză ale Hertei Müller, reunite în volumul „Regele se-nclină şi ucide” (Iaşi, Polirom, 2005) sunt, dacă vreţi, nişte mărturii ale acelor lupte subterane pe care istoria ştiinţifică nu le-a reţinut şi din care nu ne-au rămas decât cioburi:

„După căderea Zidului din Berlin, în presa germană descopereai mereu alte mostre din vocabularul oficial al RDG. Aceşti adevăraţi monştri lingvistici erau de un comic involuntar nespus atunci când rosteai cuvântul tare şi desluşit – poticniţi în compunerea lexicală şi potcoviţi în conţinut. De pildă, îngeraşii din pomul de Crăciun se numeau „Jahresendflügelfiguren” [textual: „figuri-înaripate-pentru-sfârşit-de-an], steguleţele agitate la ocazii festive în faţa tribunelor se numeau „Winkelemente” [textual: „elemente-de-făcut-semne”], iar prăvălia cu băuturi  – „Getränkestützpunkte” [textual: „baze-de-aprovizionare-cu-băuturi”]. Totuşi, două dintre aceste cuvinte est-germane îmi păreau familiare, amintindu-mi de vizitele făcute la nenea tâmplarul. Unul era sicriul, care în germana RDG se numea „Erdmöbel” [textual: „mobilă-de-pământ”, aşa cum ai zice: mobilă de bucătărie]. Celălalt era denumirea unei secţii a poliţiei secrete Stasi care se ocupa de aniversările şi decesele ştabilor şi se chema „Secţia Bucurie şi Durere”. , pp. 47 – 48)

Armele de luptă ale celor mici şi singuri erau diverse:

        – înjurătura (ne lipseşte încă, o antropologie a înjurăturii, cu diferitele ei conotaţii – religioasă, sexuală şi mai ales, politică. Aceasta, alături de banc, va fi fost unul dintre mecanismele de compensare cele mai eficiente ale psihologiei sociale locale): „În română poţi profera lungi afurisenii cărora să le dai mereu noi şi neaşteptate întorsături. În această privinţă, germana e o limbă de-a dreptul încuiată. Deseori mă gândeam că cerul gurii nu poate fi decât un loc foarte încăpător, unde înjurăturile  se tranformă în tirade poetic-afurisite ale înverşunării. O înjurătură românească reuşită, aşa le spuneam pe-atunci prietenilor mei români, este pe jumătate o revoluţie de palat. De aceea nu protestează oamenii în această disctatură, căci mânia şi-o consumă în înjurătură.” ( În fiecare limbă sunt alţi ochi, pp. 33-34)

        – nuanţa, subtextul. Cât de straniu n-ar suna, regimul totalitar însuşi oferea, involuntar, o mână de ajutor duşmanilor săi. Pentru că, din raţiuni ce ţineau de economia discursivă, sistemul fugea de limba naturală, cea în care „cuvintele se aşezau direct pe lucrurile pe care le desemnau. Lucrurile se numeau întocmai după cum erau şi erau întocmai după cum se numeau. Într-o înţelegere încheiată o dată pentru totdeauna”  ( În fiecare limbă sunt alţi ochi. p.5), ştabii erau siliţi să joace nuanţele, tăcerile dintre cuvinte, alinierea cuvintelor în şiruri, explorarea ambiguităţii: „În prima mea carte despre copilăria trăită într-un sat din Banatul şvăbesc, editura românească a cenzurat pe lângă atâtea altele chiar şi cuvântul geamantan. Care devenise supărător pentru că emigrarea minorităţii germane era considerată un subiect tabu. (…) Aşa cum se întâmplă pretutindeni unde domneşte sărăcia, ţara era plină de gândaci-de-casă. Care se chemau ruşi, în vreme ce unui bec care arde fără abajur i se spunea candelabru rusesc, iar seminţelor de floarea-soarelui – ciungă [gumă de mestecat] rusească. Oamenii obişnuiţi îl luau zilnic în răspăr pe Big Brother recurgând la jocuri de cuvinte şirete, dispreţuitoare. Conexiunile semantice erau mascate şi, de aceea, cu atât mai ironice. Când în magazine în loc de carne nu s-au mai găsit decât picioare de porc cu terminaţiile lor cornoase, li s-a dat numele de tenişi.” (Idem, pp.33-34)

       – calamburul. „Dinamica acestor improvizaţii se datora faptului că fiecare dintre noi simţea nevoia să împingă lucrurile mereu cu un pas mai departe spre absurd. (…) Povestea continua pas cu pas: A fost odată aşa cum a fost. Şi asta era pe când a fost ca niciodată. A fost odată când era altă de tot aşa cum era. Şi-a fost odată, bunăoară, despre care nu se ştie a câta oară a fost ca niciodată. Dar a fost odată la vânătoare, ultima oară, un vânător laolaltă cu alţii despre care nu se ştie câţi erau înde ei. Iată însă că, la un moment dat, când în lung şi-n lat – măcar că nu se prea ştie cât de lung şi de lat – nu s-a zărit nici un alt vânător în afara aceluia despre care nu se ştia al câtelea din câţi era…” ((Regele se-nclină şi ucide, p.70)  – povestea subtilă un grangur de partid, care, scârbit de viaţă, şi-a tras un glonte în cap la o vânătoare…

         – firescul. „Anchetatorul şi-a pierdut stăpânirea de sine. Tot plimbându-se prin cameră, s-a apropiat zbierând de masa mea. Mă aşteptam la o palmă. A ridicat mâna, apoi însă a prins între două degete un fir de păr de pe umărul meu, vrând să-l lase să cadă pe jos. Nu ştiu ce m-a făcut dintr-o dată să-i spun: Vă rog să-l puneţi la loc unde era, e părul meu. M-a atins din nou pe umăr cu mare lentoare, braţul i se mişca parcă cu încetinitorul, a clătinat din cap, s-a dus spre fereastră traversând inelele de lumină, a privit spre copacul de afară şi s-a pornit să râdă în hohote. (…) Povestea cu firul de păr îl luase pe nepregătite. Se crezuse ma călare pe situaţie decât era şi se blamase. Cât despre mine, simţeam o satisfacţie atât de idioată de parcă de-atunci înainte avea să fie mereu la mâna mea. Antrenamentul lui distructiv nu funcţiona decât prin rutină, prin urmare, trebuia să-şi respecte itinerarul cu stricteţe. Improvizaţia însemna şi pentru el un risc.” (Idem, p. 77)

p.s. wordpress-ul nu vrea sa recunoasca u umlaut, de aia am pus Muller cu u normal… 

articol aparut in numarul din octombrie al revistei CONTRAFORT

 

 

11 thoughts on “Herta Muller „Regele se-nclina si ucide””

  1. Apropo de “istoria stiintifica”, aceasta inca din anii ’50, cel putin aici in SUA, a cochetat cu ideea de a scrie istoria comunismului prin bancuri. Atunci, aceasta initiativa a inceput cu intervievarea refugiatilor din URSS in cadrul “Proiectului de la Harvard”. Ce sa mai zic de zilele noastre, acum toti incearca sa fuga de paradigma totalitarismului si de dominatia regimului asupra unei societati atomizate. Se pune accentul pe participarea fiecarui individ la ritualurile regimului si pe implicatiile pe care aceasta participare le avea in diferite contexte cu producerea diferitor semnificatii: unele dorite de regim dar altele total neanticipate.

    Reply
  2. am demarat, cu Alexandru Lupusor si cu studentii de la specialitatea Antropologie a Universitatii de Stat un proiect (http://piparat.blogspot.com) de studiere a injuraturii ca mijloc de rezistenta lingvistica… intentionam sa colectam injuraturi, vorbe urate din toate regiunile Moldovei si de aiurea, din toate vremurile (0 sa-i intrebam si pe bunici) in scopul studierii fenomenelor de distributie a puterii si crearii “normalitatii lingvistice”. e tot Foucault aici, si intreg nitzsceanismul teafar…
    desi nu prea cred in paradigmele “psihologiei popoarelor” s-ar putea sa fiu surprins sa gasesc ceva constante lingvistice arhetipale caracteristice bastinasilor..s-ar putea, in egala masura, sa gasesc ca la nivel de injuratura moldovenii si basarabenii sunt mult mai asemanatori decat in alte privinte…

    Reply
  3. la “nuanta, subtextul”, spui “Cât de straniu n-ar suna”.

    acesta este un rusism (forma rusa e “skolika bi nebilo…”). se spune corect “oricat de straniu ar suna” .

    Contrafort n-a observat. E jenant.

    in tot cazul, care este ipoteza pe care doresti s-o lansezi? injuratura ca rezistenta lingvistica… rezistenta lingvistica impotriva a ce? care va este ipoteza, inca o data?

    Reply
  4. pentru eu, tu, el, ea etc…
    e bine ca amendati greselile, dar nu va grabiti sa trageti concluzii. in revista tiparita a aparut corect, asa cum recomandati si dvs. va rog sa cumparati revista (daca n-o mai gasiti, treceti pe la redactie). si in varianta web a revistei, care va fi actualizata foarte curand, e formulat corect.
    cred ca Vitalie a postat o varianta mai veche, “grabita”, presat de deadline.

    Reply
  5. adevarul e ca am publicat varianta din calculatorul meu, cea dinainte de expedierea la redactie si dinainte de corectare… deci redactia Contrafort nu poate fi nicidecum implicata in erorile mele sau in eventualele rusisme care se mai strecoara in textele mele…
    altfel, discutia cu rusismele e una lunga… limbile oricum isi fac imprumuturi lingvistice, ca sunt frantuzisme, englezisme, rusisme sau germanisme… nu mi se pare chiar corecta ierarhizarea lor etica pe criterii “ideologice”: astea sunt bune si restul sunt rele… e si aici un act de rasism lingvistic…
    cat despre ipotezele ce tin de abordarile pe care le fac injuraturii, acestea urmeaza a fi precizate, unica, temporara, cu care lucrez acum , e ca acestea ar fi o forma de rezistenta la sacru si la unele forme patologice ale dogmaticii religioase (injuraturile care au ca subiec Hristos, Dumnezeu, Crucea etc)…in tot cazul, urmariti site-ul si veti urmari “parcursul” cercetarii…

    Reply
  6. si eu care credeam ca forma rusa este “kak ni strano” sau ceva asemanator :))

    Nuantele lingvistice sunt interesante, doar ca uneori am impresia ca limba romana in RM este o limba moarta, iar cei care incearca sa o vorbeasca corect (adica potrivit regulilor Academiei Romane) sunt in situatia latinistilor, care incercau sa purifice limba … sau a preotilor catolici …

    IMs last blog post..Thanksgiving (Ziua Recunoştinţei), Black Friday (Vinerea Neagră)

    Reply
  7. ok. am vazut ceea ce este publicat. aveti dreptate, textul apare corectat.
    atat doar ca vitalie spranceana a scris ca textul sau e deja publicat. asadar, am crezut ca e publicat cu tot cu greseli.
    dar nu are sens sa insist atata timp cat gresala a fost sesizata.

    pe de alta parte, cat am spus rusism, am avut in vedere uzul unei structuri gramaticale a limbei ruse pe baza careia moldovenii obisnuiesc sa construiasca propozitii chipurile romanesti. suna aiurea. spranaceana zice ca mereu au loc imprumuturi intre limbi, or aici despre altceva e vorba. de ce sa scriem si sa vorbim ba baza gramaticii limbei ruse cand noi avem propria noastra gramatica, romana? nu sunt impotriva imprumuturilor lingvistice, sunt impotriva acestei lipse de grija a propriei noastre limbi. de fapt, la o privire mai atenta, se poate observa ca, foarte frecvent, moldovenii vorbesc pe baza altei structuri lingvistice, si mai exact a celei rusesti (altfel construim sintaxa, deci altfel ne ordonam ideile). asta inseamna ca, la un nivel mai profund, suntem inca aproape de rusi ( ma refel la acest aspect, lingvistic!). acesta este si motivul pentru care, mi se pare, vorba noastra pare ciudata la auzul unui roman din Romania. Nu atat accentul este buba, cat uzul altei structuri gramaticale. sau, mai bine zis, a unei structuri corcite. romana+rusa = moldoveneasca noastra din moldova. am vazut pana si publicatii cu o sintaxa cuplata (un pic de romana, un pic de rusa. suna a naibii!). in loc sa ne cerem repede scuze ca oricum intre limbi au loc imprumuturi, cred ca ar trebui sa fim mai atenti la ce fel de imprumuturi au loc si daca aceste imprunuturi nu mutileaza fata limbii romane.

    cat despre blogul cu cercetarea despre injuraturi, n-am gasit nimic acolo. probabil ca sunteti la inceput. oricum nu am inteles prea bine demersul vostru. ai putea sa dezvolti un pic punctul vostru de vedere?

    numai bine!

    Reply
  8. Salut Vitalie,
    este binevenita postarea ta stiintifica, care se refera la aspecte lingvistice.. caci astazi iarasi m-am ciocnit cu faptul ca moldovenii in majoritatea lor nu sunt capabili sa discute cult; am inteles ca ti-ai pus un scop sa cercetezi injuraturile. Am “rasfoit” astazi Jurnanul de Chisinau si reportajele video. Comentariile la aceste postari video sunt pline de injuraturi: “SA VA DUCETI LA MAMA …” smd. Mi-i rusine sa le postez aici. Am expediat o scrisoare de critica la redactie, deoarece oamenii de peste hotarele RM deacum fac impresii proaste despre Moldova, citind astfel de postari. Deci ai un câmp mare de cercetare, vezi aici: http://www.jurnaltv.md/index.php?article=1067

    Reply

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.