lumile lumii

Pentru prima lume, cea a bogaţilor şi avuţilor, spaţiul şi-a pierdut calităţile sale restrictive şi poate fi traversat uşor, atât în realitate, cât şi în virtualitate. Pentru lumea a doua, cea a săracilor, „inutilii structurali”, spaţiul real se îngustează tot mai rapid.

Insistenţa cu care mijloacele de informare în masă „demonstrează” cucerirea spaţiului şi „depăşirea virtuală” a distanţelor, inaccesibile în realitatea ne-virtuală, face această înstrăinare mai dureroasă. Timpul-ce-se-îngustează anulează trecerea timpului; locuitorii primei lumi trăiesc într-un prezent continuu, ei (re)trăiesc un lanţ de scene, strict delimitate atât de viitor, cât şi de trecut; aceşti oameni întotdeauna sunt ocupaţi cu ceva, se află veşnic în treabă, permanent „nu au timp”, ei lărgesc fiecare secundă, pentru ei timpul este „plin ochi”.

Oamenii constrânşi să trăiască în cel de-al doilea prezent (în lumea a doua), sunt apăsaţi şi frânţi de povara excesului de timp, pe care nu-l pot umple cu nimic. În timpul lor „niciodată nu se întâmplă nimic”. Ei nu „controlează” timpul – dar nici timpul nu-i controlează pe ei, cum îi controla odinioară pe strămoşii lor, supuşi ritmului impersonal al muncii la fabrică. Ei pot doar „să ucidă timpul”, iar timpul, la rândul său, încet-încet îi ucide pe ei.

Locuitorii primei lumi trăiesc în timp, spaţiul pentru ei nu înseamnă nimic, pentru că orice distanţă, pentru ei, poate fi transgresată. Experienţa lor de viaţă a fost numită de Jean Baudrillard „hiperrealitate”, în care realul şi virtualul nu pot fi deosebite, pentru că, ambele au „obiectivitate”, „existenţă exterioară în raport cu conştiinţa individuală” şi „forţă de constrângere” – calităţi pe care Emile Durkheim le-a numit atribute ale „realităţii”.

Locuitorii lumii a doua trăiesc în spaţiu – el este apăsător, de netrecut, intangibil şi leagă vremea, o socate de sub controlul vieţuitorilor. Timpul lor nu este umplut cu nimic. „Structură” şi „orar” are doar timpul virtual, televizat. Restul timpului trece monoton, vine şi pleacă, nu cere nimic şi nu lasă după sine urme vizibile. „Precipitatul” său se manifestă brusc, fără averizare, când nimeni nu-l aşteaptă. Timpul nematerial nu are nici o putere asupra „spaţiului prea real”, în care sunt aruncaţi locuitorii lumii a doua.

Bogaţii, care au urcat pe scena politică incidental şi deţin puteri şi resurse colosale, nu mai au nevoie de săraci pentru salvarea sufletului (în existenţa căruia ei nu mai cred demult).

Săracii nu mai sunt turma lui Dumnezeu, căreia trebuie să-i acorde ajutor. Ei nu sunt nici arma de rezervă a capitalismului, pe care trebuie s-o ţii „veşnic pregătită” pentru reîntoarcerea în circuitul economic. Ei nu sunt consumatori, nu trebuie seduşi şi convinşi că, odată cu creşterea productivităţii, va veni şi rândul lor să se îmbogăţească. Ei sunt inutili din orice punt de vedere; vagabonzii sunt doar caricaturi urâte ale turiştilor, şi cine are nevoie de propria mutră deformată?”

 

Traducere liberă din Bauman Zygmunt, „Globalisierung und die Spaltung der Weltgessellschaft

 

13 thoughts on “lumile lumii”

  1. Un exemplu minunat pentru teza mea: cu cît mai mare este generalizarea, cu atît mai puţin sens are. E o filozofie aproape de poezie, in original frazele, probabil rimeaza. Izul de stanga tradeaza un suflet “apăsat şi frânt de povara excesului de timp”, care, in Europa occidentală este sortit comunismului idealist.

    Astfel de oameni, in nemărginita lor bunătate, se identifică cu “săracii”, pentru care găsesc metafore ca „inutilii structurali”, pe care ii cunosc din fotografiile de la National Geographic sau din povestirile colegului lor diplomat sau jurnalist.

    Construcţia argumentului e tipică pentru tradiţia de cunoaştere vestică – binară şi simetrică. Dacă bogaţii au exces de timp şi libertatea de mişcare atunci săracii sunt mereu ocupaţi şi priponiţi în mocirlă. Contraexemplele săracilor din Egipt care toată ziua dorm sub pod sau a bogaţilor din managementul corporaţiilor care lucrează şi cîte 16 ore pe zi nu au nici un rost – milioanele de oameni concreţi sunt totdeauna o minoritate ignorabilă în comparaţie cu unitatea desăvîrşită a exemplarului ipotetic – produs chinuit al unui proces de reducţionism şi generalizare extremă.

    Şi dacă tot ajunge să reducă puzderia de individualităţi la două concepte, mă întreb, ce-ar fi dacă autorul ar face pasul următor şi ar mai reduce aceste două esenţe ale gîndirii sale critice la una singură – omul. Cred că s-ar plictisi repede şi ar crea din coasta lui un opus, ca să aibă al doilea punct prin care să traseze necontenit dreapta de aberaţii.

    Klauss last blog post..Am rămas dator cu păsări: multe ciocănitori, egrete, un stîrc cenuşiu, doi ţicleni şamd (3)

    Reply
  2. “cu cît mai mare este generalizarea, cu atît mai puţin sens are” (klaus)

    IM, Klaus spune altceva.

    Tu spui (prin cuvintele lui Popper): o propozitie, cu cat este mai generala, cu atat ea este mai greu de falsificat. Dar asta nu inseamna, cu necesitate, ca acea propozitie isi pierde din sens (ceea ce sustine Klaus).

    Dar de fapt Klaus nu spune ca “propozitia” este cea care isi pierde din sens. El pur si simplu spune ca generalizarea, pe masura ce sporeste, are mai putin sens.

    Sunt curios: ce inseamna asta? Ca GENERALIZAREA are mai putin sens, pe masura ce creste? Sau PROPOZITIA care reflecta aceasta generalizare are mai putin sens? Nu-i chiar atat de clar…

    Apoi, ce inseamna “are mai putin sens”? Devine absurda? Sau pur si simplu ca sensul este unul general?

    Doua exemple, s’il vous plait:

    1)”Vasile, prietenul si vecinul meu, este muritor”. Aceasta este o propozitie exacta, cu un sens concret.

    2)”Toti prietenii si vecinii mei sunt muritori”. Aceasta este o propozitie generala.

    Sa ne spuna Klaus cum se face ca aceasta generalizare are mai putin sens (sau aceasta propozitie, la alegere).

    Baftoc!

    Reply
  3. Are mai putin sens prin implicati.
    Moartea UNUI vecin si prieten te indurereaza, plangi, etc.
    Moartea TUTUROR vecinilor si prietenilor nu induce aceleasi sentimente, asa cum moartea a xxx milione de soldati in WWII te lasa rece dpdv sentimental.

    Reply
  4. Adevarata origine a chestiei cu invers-proportionalitatea dintre sens si generalizare e in wittgenstein. Dar de fapt cam ajunge pe la empiristii englezi. Kant le-a raspuns f. bine in CRP si cred ca aceleasi argumente li se pot aduce si lui Witt&co. In fond fara generalizare nu exista filosofie. mai mult, fara generalizare nu exista inductie logica si nici gandire.

    gabis last blog post..Ger in septembrie desi se anunta o toamna caniculara

    Reply
  5. De fapt, rezumatul de mai sus este o teorie generala despre saracie, spatiu si timp. Adica o insiruire de propozitii. Popper spune ca daca propozitia este foarte generala, atunci este extrem de dificil sa o falsifici. Iar uneori imposibil. In plus, daca nu este foarte generala nu prea ai cum sa o testezi empiric si logic, ceea ce in viziunea lui Popper inseamna sanse mai mari ca respectiva propozitie/teorie sa fie falsa (adica fara sens).

    Expresia “putin sens” din postul lui Klaus este sinonima cu “putin adevar”. Cred ca fiecare intelege “putin sens” altfel. De aici probabil interpretarile diferite.

    IMs last blog post..De ce rectorul Universitatii de Stat nu scrie email-uri?

    Reply
  6. sunt mai degraba adeptul sociologiei weberiene, cu accentul ei pe Sens, decat al celor durkheimiene, cu miza pe Explicatie… s-ar putea ca valoarea explicativa a acestui text sa fie nula (fie nu poate fi falsificata dupa Popper, fie nu poate fi stabilita realitatea pe care o circumscrie), fie aducem ca contraexemplu orice hamal din orice colt al lumii.
    asta nu-i stirbeste cu nimic insa meritul de a recupera sensul comportamentelor unor grupuri sociale. o fi poezie, adica arta, cum zice Klaus, dar e arta angajata…

    Reply
  7. ceea ce ma uimeste este, totusi, faptul ca noi reusim aici sa scriem, dar nu si sa dialogam. vreau sa spun: eu am scris ceva intr-un posting, iar voi vorbiti despre cu totul altceva. discursurile noastre nu au puncte de convergenta.

    eu i-am cerut lui Klaus sa ne explice de ce “cu cat mau multe generalizare, cu atat mai putin sens”, iar Gabi ne spune ca fara generalizare nu avem filosofie (mersi!).

    IM ne spune ceva despre Popper : daca o propozitie/teorie este foarte generala, atunci adevarul acesteia este greu de testat. Ok, inseamna asta si fara de sens? Lipsa adevarului nu insealna lipsa de sens.

    Exemplu: “Pamantul este centrul universului”. Aceasta propozitie este falsa, lipsita de adevar – dar ea are un SENS, iar acest sens ne spune ca Pamantul este centrul universului(ceea ce este, totusi, fals).

    Asadar, lipsa adevarului nu atrage dupa sine, in mod necesar, lipsa de sens. “Cand avem o propozitie adevarata?” si “Cand avem o propozitie cu sens?” sunt doua intrebari distincte.

    In fine, spranceana ne istoriseste ceva despre weber si durkheim.

    un coctail savuros!

    ciaosinumaibine!

    Reply
  8. Vitalie iti recomand Explanation and Understanding de Georg Henrik von Wright pentru clarificari metodologice.

    Pt. Io dupa cum ziceam fiecare intelege expresia romaneasca “mai putin sens” cum doreste. Pentru mine inseamna “mai putin adevar” sau “mai departe de realitate”.
    Inteleg ca mizezi pe distinctia clara intre sens si adevar. In opinia mea ele sunt contopite de multe ori.

    Mai sus ai dat un exemplu de propozitie cu sens, dar falsa “Pamantul este centrul universului”. Nu ma pricep la astrofizica, ca sa spun daca este falsa, dar sa o acceptam drept falsa fara cercetare.
    Acum da-mi te rog un exemplu de propozitie fara sens, dar adevarata ca sa inteleg pana la capat teoria despre sens si adevar. :)))

    IMs last blog post..Rosh Hashanah

    Reply

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.