May 31 2008

postmoderne…

Vitalie Sprînceană

L`Homme nu par Serguei

postmoderne

credit fotografic Le Monde (ediţia 29.05.2008)


May 30 2008

tinerete…de la gara

Vitalie Sprînceană

gara

text apărut în revista Stare de Urgenţă nr. 4, 2008

Tinereţe, mi-ai fost dragă, ce-ai plecat aşa degrabă…

(refren politico-popular)

Tinereţea este o lectură contradictorie. Un fel de carte ce poate fi citită în mai multe direcţii. Dinspre sfârşit, adică dinspre bătrâneţe, anii tinereţii sunt anii unei nebunii scuzabile şi a unei naivităţi legitime. Dinspre copilărie, tinereţea este vârsta Mare (interesant este că, atunci când vorbesc despre vremea când vor fi mari, copii au în vedere anume tinereţea – nici un pici nu doreşte să fie bătrân şi urât). Dinspre poezie, tinereţea e vârsta visului, a reveriei roz şi a dragostei tumultuoase. Dinspre proză, tinereţea este vârsta conflictelor, a dramelor alegerii, a deciziilor ce depăşesc mintea individului… În fine, există lecturi politice ale tinereţii: din partea Puterii – Tinerii sunt viitorul nostru!, a opoziţiei – Unde ne sunt tinerii?, a partidelor extraparlamentare – Aşteptăm tinerii!, o alta a partidelor extremiste – Tineri, nu ezitaţi!, lecturi economice tinerii sunt grupul social cel mai vulnerabil la dificultăţile tranziţiei, lecturi psihologice, culturale, religioase…

Un tip de perspectivă a tinereţii se deschide din geamul McDonald`s-ului de pe bulevardul Ştefan cel Mare sau din mansarda Andy`s Pizza de la Buiucani. Un alt fel de vedere a tinereţii răzbate din Piaţa şi Autogara Centrală şi spaţiul lor adiacent…

Una este tinereţea din rapoartele ONG-urilor de tineret sau ale Ministerului Educaţiei şi Tineretului şi alta este cea de pe peronul Gării Feroviare acolo unde 90 % din cei care vin/pleacă, trimit/primesc genţi sau sacoşe, întâlnesc/petrec prieteni, rude sau cunoscuţi sunt tineri.

Doar personalul tehnic al gării, compus de regulă, din pensionari sugerează că mai există şi alte vârste decât cea a tinereţii. Pentru călătorul care nu cunoaşte situaţia din ţară, mulţimea de tineri prezenţi pe peroanele gării ar sugera un tărâm paradisiac, un fel de land al tinereţii fără bătrâneţe – prin contrast, în Occident, o bună parte din cei care călătoresc şi deci, compun peisajul din gările Europei sunt persoane de vârsta a treia care îşi cheltuie pensiile călătorind (Tst, să nu mă audă bunica, că pensia nu-i ajunge nici pentru leacuri! ).

Îmbulzeala cea mai mare se produce seara, la 20.30, când vine faimosul tren nr. 342, de pe ruta Moskova-Chişinău. Este probabil cel mai lung tren care călătoreşte sub steagul Căilor Ferate ale Moldovei: 25 vagoane duc/aduc bani/mărfuri/oameni zilnic în ţară.

Când se apropie ora sosirii peronul se umple. O mulţime pestriţă de tineri se înghesuie să ocupe scaunele, urnele de gunoi, pervazul ferestrelor şi alte „locuri strategice”.

Unul aşteaptă banii pentru a-şi achita contractul de la Universitate, bani, pe care tatăl i-a trimis din Moskova prin intermediul unui însoţitor de tren ursuz, care însă percepe un comision mai mic pentru asemenea servicii decât sistemele de transfer bancar Wester Union, Anelic, Monney Gram etc. Altul aşteaptă o geantă de merinde: stafide, fulgi de hrişcă gătibili în 2 min, conserve de carne, peşte, salam, maioneză. O doamnă de vreo 30 ani poartă de mânuţă o fetiţă de vreo 2-3 ani, care umblă ca un titirez, şi zice, din când în când, mai mult pentru sine decât pentru fetiţă:

– Acuş vine trenul lui tata!

Dincolo, 2 băieţi-cucuieţi, pe lângă care epidemia de oreion a trecut nepăsătoare, demonstrează un telefon mobil de ultimă generaţie unui poliţist:

– E nou, ultimul model. În magazine costă 500 euro, noi ţi-l dăm cu 300.

– Da lucrează?

– Ei, mă ai de prost? Clar că lucrează. Ţi-l vând pentru că nu mai am nevoie de el. Mama mi-a trimis altul. Mi-l aduce acuş tanti Clava, cu trenul…

Chiar la uşa ce dă din gară spre peron, 3 tineri – un băiat, încorsetat de 2 fete, fumează „Winston” şi beau bere Chişinău Draft în imediata vecinătate a unui abţibild format A4, care atenţionează:

Stimaţi pasageri! Se interzice fumatul şi consumul băuturilor alcoolice pe peron. Administraţia.”

Tinerii fumează nepăsători, de parcă inscripţia ar fi în chineză. Se apropie un poliţist de ei:

– Băieţi, este interzis să fumaţi şi să beţi aici!

Băiatul îl priveşte pe reprezentantul ordinii legale preţ de câteva clipe, apoi întreabă una din fete:

– Mariana, tu călătoreşti undeva?

– Nu.

– Dar tu, Diana?

– Nici eu.

– E, zice mulţumit tânărul. Pe noi interdicţia nu ne priveşte. Noi nu suntem pasageri. Stăm pe loc şi nu călătorim nicăieri.

Poliţistul priveşte nedumerit, apoi înţelege poanta şi-şi vede de drum. A înţeles şi el că toţi, cu excepţia pasagerilor, au voie să bea şi să fumeze pe peron. Aşa a decis un agrămătic de la administraţie.

Într-un final vine trenul. Lung-lung, de-ţi pare că va trebui să se destindă până la celălalt capăt al oraşului, pentru a încape în gară. Dar nu, mică cum e, gara din Chişinău, reuşeşte totuşi să-l strângă în braţele ei. Cele 25 omizi verzi vin pe linia a 2 – prin geamul vagoanelor se văd feţele radioase, cu zâmbete largi şi lacrimi măşcate, ale noilor deportaţi economici, de fapt autodeportaţi de bună voie în căutarea unei vieţi mai bune în Răsărit. Se aude un scrâşnit de metal după care trenul se opreşte. Uşile deschid şi o mare de tineri, tinere, genţi, sacoşe de tot soiul, pachete, copii, flori, lacrimi, zâmbete se amestecă într-o horă veselă. Familii se recompun acolo, pe peron, copii învaţă să zică „Tata!” chiar pe scara vagonului…

Peste 10 min, peronul e pustiu. Oraşul a înghiţit mulţimea de tineri. Până mâine seară, când vine un nou tren nr. 342, Gara feroviară din Chişinău este semi-pustie.

P.S. Cîntecul „Tinereţe mi-ai fost dragă” intră în repertoriul Olgăi Ciolacu, Valentinei Cojocaru şi, de la o vreme, în arsenalul de melodii fredonate de fostul premier Dumitru Braghiş…


May 29 2008

rochii si rokii

Vitalie Sprînceană

rokie

DEX – s.f. ROCHIE

credit foto: Alexandru Lazarev.


May 29 2008

cafe audio I

Vitalie Sprînceană

inregistrarile audio ale cafe-ului philosophique din 21 mai…
Partea 1

Get this widget | Track details | eSnips Social DNA

Partea 2

Get this widget | Track details | eSnips Social DNA

Partea 3

Get this widget | Track details | eSnips Social DNA

Partea 4

Get this widget | Track details | eSnips Social DNA

Partea 5

Get this widget | Track details | eSnips Social DNA

Partea 6

Get this widget | Track details | eSnips Social DNA

calitatea fisierelor e so so. se putea si mai bine, am facut inregistrarile la reportofon. suntem in cautarea unor solutii mai bune


May 28 2008

anacronisme morale

Vitalie Sprînceană

Ziarul Timpul de dimineaţă vinde, de ceva vreme un fel de investigaţie cu titlul sonor: (z)buciumul bietului Tătaru (partea 1, partea 2, partea 3, partea 4, şi probabil vor urma) – despre abuzurile, tâlhăriile, măgăriile, escrocheriile, combinaţiile, maşinaţiile, furturile, terorismul, pungăşiile, şarlataniile, fraudele, înşelăciunile, şmecheriile, hoţiile, imposturile, tripotajele, pezvenclâcurile, potlogăriile, şolticăriile, calpuzanlâcurile, matrapazlâcurile, şuleriile, şălviriile, coţcăriile, pehlivăniile, pişicherlâcurile, panglicîriile, scamatoriile (tii, ce limbă bogată avem şi ce densitate de noţiuni şi nuanţe ale fraudei!) lui Tudor Tătaru, regizor, angajat cu ziua la diferite mişcări şi cauze social-politice de opoziţie sau de la Putere…

Materialul e ok, scris după calapoadele jurnalismului de investigaţie. Însă…

„Infractorul” Tătaru a comis faptele ce-i sunt incriminate din anii 90 până prin 2004 şi ceva, ani care au coincis cu domnia lui Serafim Urechean, vaca sfântă a Opoziţiei, la Primăria Chişinăului. Toate măgăriile au fost făcute cu ştiinţa şi aprobarea acestuia, cu acte legale de la Primărie şi Consiliul Municipal. Mai este citat la tot pasul şi poetul Iulian Filip, cardinalul din umbra lui Tătaru, cel care-i asigura protecţia la Primărie, şi dincolo de ea.

Mă întreb de ce presa liberă şi independentă scoate din sertare aceste materiale abia acum (deşi au ştiu fiecare tâlhărie chiar în momentul în care se producea) când Tătaru a călcat strâmb?

E un anacronism suspect, care pune în lumină proastă dezvăluirile altminteri şocante… Ce fel de moralist eşti când ai tăinuit atâţia ani coţcăriile şi le dezvălui abia acum, din motive strict politice? Şi cât fac pretenţiile de presă liberă şi de opoziţie când acoperi rahatul, pentru că e democratic şi patriot?

Din povestea asta iese prost nu Tătaru, căci profitori şi şmecheri am mai văzut noi, ci cei care i-au asigurat protecţia, sprijinul legal şi logistic lui Tătaru… Da mă îndoiesc că o să-l tragă cineva din opoziţie pe Urechean şi Filip în justiţie pentru asta…

Mă rog, părerea mea.


May 27 2008

interviu, catedrale, stuff

Vitalie Sprînceană

Cum nu se face un interviu…Mostră (cu Ada Milea).

Reporter: De ce faceţi teatru? – întrebare-şablon, unul din fundamentele oricărui discurs jurnalistic de tip interviu de la Chişinău. Avantaje: universalitate (se vinde în orice timp şi context: de ce faceţi agricultură, de ce faceţi medicină, de ce faceţi tenis, de ce faceţi artă, de ce faceţi lopeţi, de ce faceţi linguri, de ce faceţi făină, de ce faceţi brânză, de ce faceţi case, de ce faceţi mortar, de ce faceţi cursuri de şoferie), comoditate (întotdeauna stă pe limbă, uşor de memorizat/transmis/reprodus), mulativitate (se mulează bine pe orice subiect, o asemenea întrebare te scuteşte de cunoştinţe profunde în domeniu, e un scut retoric bun, căci îl laşi pe intervievat să spună ce vrea), prestigiu (sună deştept), provocare (substratul filozofic al întrebării e o acuzaţie: de ce faci teatru?, iar artistul este obligat să-şi justifice cumva intromisiunea în acest spaţiu numit teatru. Reporterul stă aici, într-o postură de stăpân şi păzitor al templului iar artistul e pe post de infractor care trebuie să se justifice în faţa tribunalului).

Ada Milea: Nu ştiu…. – un răspuns fermecător, deopotrivă tranşant şi explicit. Cum ar veni: o fac pentru că n-aş putea face altceva…

Dar microfonul reporterului stăruie şi Ada Milea este nevoită să compună la repezeală un discurs justificativ, cu aluzii şi elemente biografice. Terorismul microfonului corelat cu autoritarismul subînţeles al reporterului o obligă să îndreptăţească pretenţiile în termeni de competenţe (am absolvit teatru la…), abilităţi (am lucrat puţin în teatru…), respectare a tradiţiei (am jucat tot felul de doamen şi elemente de decor, adică am trecut ucenicia necesară şi pregătirea tehnică), originalitate (am mers la Bucureşti pe cont propriu şi am făcut ce aţi văzut).

Mitropolitul mântuirii neamului…

ÎPS Vladimir, mitropolit al Chişinăului şi al întregii Moldove, se plânge, într-un interviu acordat lui Iulian Proca, că „Catedrala e cam mică. Am dus tratative cu preşedintele ţării, vizitând Moldova şi Patriarhul Alexie, am vorbit şi cu Prea Fericia Sa. Există intenţia şi dorinţa de a construi o Catedrală nouă. Dar pentru a construi o Catedrală nouă, noi trebuie să fim pregătiţi cât de cât financiar şi material. Material de construcţie – cotileţ, cărămidă, găsim şi la noi, cu un preţ mai redus. În ceea ce priveşte lemnul, aici sunt unele probleme pentru că pădurile noastre nu sunt aşa de bogate şi aşa de mari ca să găsim atât material cât ne trebuie. Este clar că fără suportul statului, noi nu o să putem construi nimic. De aceea, pot spune doar că avem în plan să construim o Catedrală nouă.

Văd că tătuca Vladimir a prins virusul matahalelor arhitecturale, sau i-o fi rămas în sânge din frumoasa tinereţe socialistă, cu multiple şi mari construcţii într slăvirea unităţii dintre partid şi popor, ori, mers în străinătăţi (Bucureşti, Moskova) şi văzut conacurile religioase ale unor confraţi de „domnie” i s-o fi făcut milă de sine şi de demnitatea sa ştirbită de faptul că SEDIUL mitropoliei nu are o catedrală pe potrivă şi e nevoit să se înghesuie într-o hrubă numită Catedrala Mitropolitană, acolo unde nu încape televiziunea cu tot cu maşină, darmite cortegiul de limuzine ale celor doi Vladimiri (preşedintele şi mitropolitul).

Bănuiesc că Noua Catedrală va fi ridicată undeva în centrul oraşului (acolo însă nu prea sunt terenuri goale, poate doar Stadionul republican, Ministerul Agriculturii, care poate fi transferat cu succes la orice alimentară de cartier) sau fostul Lac Valea Morilor…

O altă locaţie bună ar fi…spaţiul de lângă Circul din Chişinău. În plan simbolic, schimbările sunt minime: se schimbă mingea din faţa ex-potenţialului parc Trei Iezi cu o cruce, şi spor la muncă…

Lansări şi zgomote

Marius Tărâţă, care scrie sub pseudonimul Nichita, lansează, marţi, 27 mai, ora 17.00, în incinta Bibliotecii ‘Onisifor Ghibu’, Chişinău, romanul ‘Ferestre si trepte de ieri spre azi’, continuarea volumului I – ‘Drumuri intru regasirea dragostii’. Un fel de re-prezentare, căci romanul a fost deja prezentat-lansat la Cluj.

Ieri, un grup de tineri gălăgioşi, au „atacat” spaţiul „aşa numitei “pieţe de kitsch-uri” (lângă monumentul lui Eminescu – între teatrul M. Eminescu şi Sala cu orgă)” în memoria lui mai 68, a situaţioniştilor, marxiştilor, maoiştilor, ecologiştilor, comuniştilor, anarhiştilor şi a celorlalte de cohorte de contestatari ai economiei de piaţă şi a capitalismului…

Altfel, titlul performace-ului nu mi se pare inspirat: “Arta în schimbul pâinei“. Se pierde din mesajul contestatar şi nici nu se pliază pe ideea că „De artă avem nevoie în fiecare zi, ca şi de pâine, de aceea ea trebuie să fie accesibilă fiecăruia, ea nu costă mai mult decât pâinea – iată preţul ei adevărat.” A spune artă în schimbul pâinei nu înseamnă neapărat să fii anticapitalist, poţi să fii un bun capitalist şi să vinzi arta pe pâine. În al doilea rând, există aici o intenţie (conştientă sau nu) de a opune arta pâinii…în bună tradiţie creştină (Nu doar cu pâine se hrăneşte omul). Dar de aici până la anticapitalism e o cale lungă, mai ales că nici biserica nu condamnă capitalismul ci doar se opune unor excese. Arta şi pâinea sunt cumva complementare, aşa am înţeles eu mesajul…Mult mai expresiv ca slogan ar fi fost „Arta ca pâine” sau ceva de genul…

Teza „Capitalismul ne condamnă la o foame permanentă din pricina absenţei adevăratei arte, el încearcă să ne comercializeze ceva artificial, de unică folosinţă şi de acelaşi tip, fabricat cu scopul de a fi de unică folosinţă şi de acelaşi tip, prin metode clişeizate, începând de la icoane şi terminând cu suvenire” pare ruptă dintr-un articol din Pravda despre mizeria negrilor din America sau dintr-un text polemic al lui Lenin…sunt prea multe incongruenţe – în capitalism există artă adevărată, chiar multă, nu întotdeauna scumpă.

Boon, acum ceva despre slogane:

„Viaţa artistului trebuie să devină o formă a artei, atunci artistul va putea să se întâlnească cu omul obişnuit şi să arate natural oriunde.” – prima parte sună ok, şi chiar nu înţeleg de ce ar fi nevoie de reflectoare, performance şi manifestaţii în grup pentru ca viaţa artistului să devină o formă a artei… e viaţa ta, fă ce vrei cu ea, vrei fă-o artă, vrei kitsch… acest „trebuie” e rigoare individuală nu lege de stat…nu prea înţeleg fascinaţia pentru omul obişnuit, deşi pot s-o localizez în ruptura cu cotidianul sovietic idealizat şi lirizat, eroizat al literaturii sovietice moldoveneşti din anii 80…


May 26 2008

a vinde reviste in sec. XXI

Vitalie Sprînceană

În vechiul model, doar publicaţiile rentabile există (constituie obiectul unei decizii de publicare favorabile). Raritatea este deci în partea publicaţiilor. In noul context, toate publicaţiile posibile există. Insă deja cititorii devin rari. Este fundamentul a ceea ce numim economia atenţiei, cu o consecinţă importantă : dacă cititorii sunt rari şi nu publicaţiile, atunci barierele de acces la documente (accesul pe bază de abonament, de exemplu) devin contraproductive. Principiul restricţiei accesului este contradictoriu cu logica acestui nou context. Se va vedea deci că mişcarea pentru open acces, care şi-a dezvoltat o bază politică şi ideologică (acces liber la rezultatele căutării) se bazează pe o proprietate importantă a economiei bunurilor numerice. Este suficient să privim noile reviste electronice care se crează în continuu. Nici una din ele nu instaurează bariere de acces pe bază de abonament, căci scopul lor principal este de a fi citite şi cunoscute.

Citeşte mai mult aici

Glosar :

– economia atenţiei – în limba normală se traduce prin traficul revistei/blogului/site-ului monetizat în venituri din publicitate. Una din noutăţile comerţului electronic : gratuitatea, utilizată raţional, generează bani. Gratuitatea (open acces) nu este un scop, ci un mijloc de a câştiga bani.