sfapt pentru Europa…

Cea mai bună măsură contra ilegalităţilor este…legalitatea. Legalizarea prostituţiei, de exemplu, ar duce la dispariţia reţelelor atotputernice de proxeneţi. Legiferarea (după exemplul olandez) drogurilor ar duce la o diminuare a consumului de substanţe psihotrope. Legalizarea migraţiei muncitorilor moldoveni în occident ar condiţiona dispariţia reţelelor informale, ar face inutilă convieţuirea comodă între autorităţi şi reţele mafiote (numită corupţie), ar lichida structurile care intermediază fluxurile migraţionale şi ar scăpa Europa de pericolul traficanţilor de carne vie, de spectacolul umilitor al deportărilor, aresturilor, centrelor de detenţie preventivă. Coană Europă, noi ştim cum se face democraţia, ştim cum se luptă cu corupţia da suntem tare săraci, creduli şi disperaţi: deschide graniţele… noi oricum venim, de ce n-am face-o legal?!

11 thoughts on “sfapt pentru Europa…”

  1. Pentru că Europa vrea să RE-decopere spiritul umilinţei – şi nu mai are modele:))
    Îl învaţă de la noi…

    Să o facem cu seninătate.

    Reply
  2. octaviane, esti prea generos…legalizarea poate solutiona doar unele probleme, nefiind insa un panaceu universal. pentru problema migratiei, a traficului de fiinte umane si a retelelor informale corupte (mafiote, cum ar veni) cred ca se aplica 100 %

    Reply
  3. Vitalie, nu poti fi permisiv si condamna in acelasi timp, nu poti fi permisiv fara sa oferi solutii alternative… nu poti importa modele culturale doar pentru ca acestea functioneaza la ele acasa. Intreab-o pe fiica mea despre droguri licite si ilicite si-ti va spune mai multe poate decat stii tu si n-as vrea ca intr-o buna zi ea sa descopere ca drogurile sunt permise si prostitutia la fel! Uite in ce domeniu ar putea functiona eliminarea restrictiilor – circulatia rutiera, cica a dat rezultate spectaculoase nu stiu unde.

    Reply
  4. Ca şi un medicament, poate fi bun pentru o afecţiune dar nociv pentru altă parte a organismului.

    Legalizarea va aduce după sine alte probleme care vor dori să rămână ascunse, oamenii nu suportă să fie 100% corecţi, cuminţi, ascultători, etc.

    Reply
  5. legalizarea prostitutiei nu inseamna “moralizarea” ei, sau virtutizarea acestei ocupatii… ar fi pur si simplu un fapt permis in anumite limite (ca fumatul, de exemplu) iar legalizarea ar insemna vizibilizarea fluzurilor de bani, reducerea umilintelor, transperenta etc… castigul e imens…
    ca in olanda prostitutia e legalizata, bunaoara, nu inseamna ca olandezii o proslavesc, ci ca pur si simplu controleaza situatia…

    Reply
  6. Imagineaza-te in postura ingrata de diriginte a unei clase de a 6-a, ai la dispozitie 10 min. ca sa le explici copiilor de ce nu pot folosi droguri, desi acestea sunt permise, inainte sa te ia parintii in suturi.

    Reply
  7. Poate, o asemanare intre legalizarea prostitutiei si a drogurilor ar parea grosiera, de vreme ce prostitutia e un viciu social iar drogurile sunt o problema patologica individuala, dar impresia este doar una de suprafata. In profunzime, ambele probleme reprezinta cazuri particulare ale aceluiasi tip de comportament, numit comportament dependent sau adictiv. Elementul central in acest caz nu este manifestarea individuala, ci esenta tare a fenomenului, adica adictia, relatia de dependenta. Or, zic psihologii, adictia fata de droguri sau cea sexuala nu are, de cele mai multe ori, o legatura evidenta cu mediul social, cu atotputernicia retelelor de distribuitori de droguri sa traficanti de carne vine, nici macar cu gradul de accesibilitate al drogurilor sau al prostituatelor. cauza principala a disfunctiilor adictive este suferinta. Printre conflictele psihice, pe care dependentii se straduie sa le rezolve, cel mai des problemele provin din 4 zone: sentimente, autoapreciere (cum apar eu insumi in ochii mei), relatiile interumane si grija fata de sine. De cealalta parte, prostitutia si impactul ei depinde nu de legi sau norme ci de disfunctiuni sexuale, comunicationale sau de alt gen in cadrul cuplului. A o interzice nu inseamna a o anula. Ea va gasi oricum alte mijloace de sublimare: masturbarea, tot soiul de …filii, etc
    In mod normal. Omul care traieste in armonie cu sine si cu ceilalti, reactioneaza normal si se adapteaza eficient la o situatie sau alta, nu ar trebui sa simta nevoia unei dependente…

    De aici, cateva concluzii:
    – legalizarea drogurilor, a prostitutiei nu are nici o treaba ca raspandirea acestor vicii. Difuziunea lor tine de o logica interna complexa, diferita in fiecare caz individual.
    – Terapiile legale (interzicerea, urmarirea penala) nu au nici o influenta asupra dependentei de droguri sau prostitutiei, nefiind decat o sursa suplimentara de frustrari, stres si nevroze.
    – Asta pentru ca cauzele sunt altele. Cauza dependentei trebuie cautata la fiecare individ in parte, in cadrul relatiilor complexe pe care le are el cu sinele, cu ceilalti, cu institutiile sociale etc.
    – Solutiile trebuie sa urmareasca ameliorarea surselor de frustrare, sa gaseasca alte cai de sublimare sau depasire a frustrarilor decat euphoria provocata de consumul drogurilor sau satisfactia sexuala obtinuta in urma unor relatii extraconjugale.

    Reply
  8. nu vreau sa intru in detalii, am doar cateva remarci. E aberant sa tratezi prostitutia ca pe o adictie de sex si nici macar relatiile extraconjugale (preacurvia) nu au treaba cu prostitutia (care e o forma de exploatare sexuala practicata in scop financiar in primul rand)si accesibilitatea drogurilor poate fi in prima instanta (prima tentatie) hotaratoare pentru formarea comportamentului adictiv de mai tarziu.

    Reply
  9. O sa fac si eu cateva remarci.
    Prima, cea mai generala, este ca nu tratez adictia ca un fenomen exclusiv negativ. Intr-o forma sau alta, orice om e dependent de ceva (munca, familie, prieteni etc). chiar daca idealurile psihologice se mai modifica, evoluează, normalitatea nu este inteleasa ca o lipsa totala a adictiei (un tip care nu manifesta interes pentru nimic din jurul sau este un caz la fel de patologic ca un dependent de droguri). Nu cred ca se gaseste un psiholog care va considera un caz patologic si va incerca sa trateze un individ foarte atasat de munca sa si care din acest motiv cumva neglijeaza familia si prietenii…
    o remarca mai particulara tine de faptul ca am atentionat – e greu si chiar periculos sa faci generalizari: fiecare caz de adictie, in parte, are cauzele si sursele lui. Nu spun, deci, ca toate cazurile de prostitutie ar fi generate de adictia la sex, ci spun ca, in anumite cazuri – disfunctii sexuale in cuplu, neintelegeri conjugale, incompatibilitate in intensitatea si caracterul sexualitatii care genereaza frustrari, si este posibil ca unul dintre soti(parteneri) sa apeleze la serviciile prostituatelor, dar ar putea gasi si alte cai: masturbare, fantezii erotice, sublimare in munca, creatie etc.
    apoi enuntul „prostitutia care e o forma de exploatare sexuala practicata in scop financiar in primul rand” e o critica moralista si atat. In locul prostitutiei puneti „pamant”, „aer”, „munca” si construiti cel mult definitii economice… argumentul dvs nu tine, chiar si din motivul ca cel care merge la prostituate nu cere bani (din contra, plateste) si cauta altceva: euforie sexuala, implinire, satisfacere a unor fantezii etc… cauzele prostitutiei sunt altele decat cele financiare…
    in fine, teza: „accesibilitatea drogurilor poate fi in prima instanta (prima tentatie) hotaratoare pentru formarea comportamentului adictiv de mai tarziu” chiar isi rateaza tinta. Faptul ca alcoolul si tigarile sunt accesibile nu creeaza automat dependenta… nu toti oamenii demonstreaza un comportament adictiv la tabac sau alcool, ci doar unii… ar trebui sa vedem care si ce l-a adus pe fiecare intr-o relatie de dependenta fata de o substanta chimica, sau una organica…

    Reply

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.