Zaping în noaptea dintre ani. Pro Tv –manele, adică cântec. TVR – Pruteanu cântă, Petre Roman taie butuci, cu cântec. ORT – ruşii urlă cât îi ţine gura. Adică tot cântă. Ren Tv – Discoteca anilor 80, au adus la Moskova pe F.R. David, Boney M, Samanta Fox. Moldova 1 – cântec, „Folclor”, „Lăutarii”, Nina Ermurache, Anatol Dumitraş cu o piesă ce i-a cântat-o şi maică-mii. Cântec peste tot. La-la-la! Hop-hop-hop! You are my love! Sictir!!!
Mă întreb ca prostul, de ce sărbătoarea asta tre să se petreacă exclusiv cu muzică? M-am plictisit de fiţii şi fiţele care nu-şi pot scrie numele sau nu cunosc grafia limbii în care cică cântă: My Love, Viaţa mea, Si tu, Sempre, hasta… băi-i-i-i-i!
Ce face pe sticlă puzderia de starlici, starlete, care veniţi din muzeu, care din mauzoleu, care scoşi din naftalină, care călcaţi de urs, care cu ţâţe goale, care cu curul gol, care cu ruj pe bot, care cu picioare lungi?
De ce nu suntem vrednici să aducem pe ecran, măcar în noaptea aia nouă, ceva oameni care ştiu să vorbească: poeţi nefericiţi, actori, oameni de afaceri, medici, profesori universitari, cerşetori, invalizi, vagabonzi, beţivani, vânzătoare în piaţă, puşcăriaşi, educatori, învăţători, jurnalişti, şoferi de troleibuz, poliţişti, politicieni, demnitari de tot soiul, pe scurt oameni care gândesc, care ar putea urni anul cu o vorbă bună, cu o expresie de duh, cu o poveste cutremurătoare izvorâtă din viaţa lor, cu un cântec de jale auzit în tren, străinătate, temniţă sau altceva?
Ce început de an mai frumos decât o povaţă venită de la un om care ştie preţul pâinii, al lacrimii, al sănătăţii, al timpului, al ştiinţei, al familiei, al comunităţii, al prieteniei şi al tuturor lucrurilor importante din viaţa asta?
Mă întreb ca prostul, de ce sărbătoarea asta tre să se petreacă exclusiv cu muzică? M-am plictisit de fiţii şi fiţele care nu-şi pot scrie numele sau nu cunosc grafia limbii în care cică cântă: My Love, Viaţa mea, Si tu, Sempre, hasta… băi-i-i-i-i!
Ce face pe sticlă puzderia de starlici, starlete, care veniţi din muzeu, care din mauzoleu, care scoşi din naftalină, care călcaţi de urs, care cu ţâţe goale, care cu curul gol, care cu ruj pe bot, care cu picioare lungi?
De ce nu suntem vrednici să aducem pe ecran, măcar în noaptea aia nouă, ceva oameni care ştiu să vorbească: poeţi nefericiţi, actori, oameni de afaceri, medici, profesori universitari, cerşetori, invalizi, vagabonzi, beţivani, vânzătoare în piaţă, puşcăriaşi, educatori, învăţători, jurnalişti, şoferi de troleibuz, poliţişti, politicieni, demnitari de tot soiul, pe scurt oameni care gândesc, care ar putea urni anul cu o vorbă bună, cu o expresie de duh, cu o poveste cutremurătoare izvorâtă din viaţa lor, cu un cântec de jale auzit în tren, străinătate, temniţă sau altceva?
Ce început de an mai frumos decât o povaţă venită de la un om care ştie preţul pâinii, al lacrimii, al sănătăţii, al timpului, al ştiinţei, al familiei, al comunităţii, al prieteniei şi al tuturor lucrurilor importante din viaţa asta?
pentru ca ne dorim un an nou,frumos,sclipitor,gol.
si sa ragaim lesnicios.
un ragait sonor si sonorizat, dublat pe sticla cum ar veni
Mâncare, frate…
Pentru că e mai lesne să reîncălzeşti o mâncarte decât să o prepari!!!
ce frumoasa asta cu “un om care cunoaste pretul painii”
voiam sa zic “al muncii” dar m-am gandit la Tatal Nostru, la “painea noastra cea de toate zilele” si am hotarat sa aleg “paine”…