Fernando Arabal „Fando y Lis”.
Fernando Arabal este o figură controversată în peisajul cultural franco-spaniol, un fel de Don Quijote, care luptă cu diversele mori de vânt ale culturii… Una din aceste „mori de vânt” – luarea în deşert a numelor sacre a fost subiectul unui mare scandal în mass-media franceză, după ce Arabal a pălmuit un jurnalist care s-ar fi exprimat necuviincios despre Cervantes…
„Fando Y Lis” nu este o lozincă, nici un program de acţiune. Este un roman-călătorie. Spre Tar. Spre Nicăieri (nimeni nu cunoaşte drumul spre Tar, nu se ştie nici măcar în care direcţie este) sau spre Paradis (este oraşul în care liniştea de după linişte dăinuie, oraşul care a supravieţuit distrugerilor).
Călătoria nu este una iniţiatică, aşa cum ar părea. La capătul ei (de fapt, călătoria asta nu are capăt) eroul imaginar nu se ridică la un alt nivel de înţelegere a lumii, nu capătă acces la cunoştinţe superioare. Aici paralela cu romanul lui Cervantes se impune de la sine, Fando, la fel ca Don Quijote călătoreşte aparent fără un scop practic, fără o destinaţie reală, localizabilă în plan geografic.
În locul lui Sancho, Fando este însoţit, până într-un punct, de Lys, o femeie cu picioarele paralizate…
Istoria lui Fando şi Lys nu este una cu tâlc, sau cu morală, în sensul obişnuit al genului literar. Moartea eroinei Lys, care survine la sfârşitul piesei, nu este un deznodământ, este un detaliu ca multe altele, este poate semnul că Lis a ajuns cel mai repede la Tar, de vreme ce ceilalţi sunt încă vii şi nu au ajuns în oraşul „care a supravieţuit distrugerilor”. Lys se retrage din subiect, dar prin nimic nu consumă acţiunea piesei, din contra, moartea ei transferă o parte din încărcătura morală a începutului la sfârşit. Fando nu suferă o revelaţie după moartea Lis-ei, ci îşi ţine o promisiune făcută când Lis era încă în viaţă – de a vizita mormântul acesteia cu o floare şi un câine. Este un ritual, la fel cum şi călătoria spre tar este un ritual.
Altfel zis, „Fando y Lis” este o călătorie în lumea ritualurilor. Spre Tar. Tar este ritualul suprem, templul sacru, locul care nu poate fi atins niciodată. Un ritual poate fi înţeles (adică se poate totuşi ajunge la Tar) cu condiţia dăruirii supreme. Or, acesta este lucrul care lipseşte. Fando nu va ajunge la Tar căci va trebui să-şi ţină promisiunea faţă de Lys (mi se învârte în cap o paralelă biblică: „Cine nu se va lepăda de fraţi, surori, să nu vină la mine” sau „vii cu viii, morţii să-şi îngroape morţii” P.S. citatele biblice sunt din memorie). Ceilalţi trei „crai”, Namur, Mitarro şi Toso, nu vor vedea nici ei miracolul naşterii Lui, nu vor ajunge la Tar căci sunt prea preocupaţi de „direcţia din care bate vântul” (să fie oare o paralelă cu idolii lui Bacon?), sau de faptul dacă au luat toate măsurile de precauţie (e ca şi cum un Hristos ar merge în pustiu cu laptop, telefon mobil pentru a comanda din când în când pizza).
selectiuni web-istice cu Arrabal:
Site-ul oficial : http://www.arrabal.org/
Articole wikipedia :
http://en.wikipedia.org/wiki/Fando_y_Lis
http://en.wikipedia.org/wiki/Fernando_Arrabal
http://fr.wikipedia.org/wiki/Fernando_Arrabal
Interviuri:
La Ekho Moskow (ru)
Svoboda (ru)
Piese:
Fando y Lis (ru)
Pique-nique en campagne (ru)
Alte resurse:
http://www.mitin.com/people/arrabal/